International

Comisia Europeană: Nicio ţară din UE nu s-a oferit încă să preia migranţi din Italia

Comisia Europeană, care a cerut luni statelor UE să preia migranţi din Italia pentru a ajuta această ţară confruntată cu un nou val de sosiri ale migranţilor pe Mediterana, nu a primit încă nicio ofertă în acest sens din partea vreunui stat din UE, a declarat marţi un purtător de cuvânt comunitar citat de Reuters.

”Am avut până în prezent contacte cu mai multe state membre. Până acum nu am primit nicio promisiune concretă, cum ar fi, de exemplu, relocarea”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Agerpres.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a cerut luni statelor UE să dea dovadă de ”solidaritate” faţă de Italia prin relocarea unor migranţi din această ţară, unde în weekend peste 2.000 de migranţi veniţi dinspre nordul Africii au debarcat pe insula Lampedusa.

Ministrul de interne german Horst Seehofer a atenţionat marţi că şi pe ruta balcanică se observă din nou o creştere a numărului migranţilor.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

o oră ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More