International

Comisia Europeană propune o finanţare de 15 miliarde de euro pentru statele ce primesc mulţi refugiaţi, inclusiv ucraineni

Comisia Europeană va propune alocarea unei sume suplimentare de 15 miliarde de euro pentru statele europene care primesc un număr mare de refugiaţi, inclusiv ucraineni, a anunţat marţi la Praga preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Acest ajutor destinat ţărilor care se confruntă cu un puternic val migrator, cum este cel al ucrainenilor care fug de războiul din ţara lor, va fi inclus în următoarea revizuire a cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027. Condiţia este însă ca statele membre ale UE să accepte propunerea Comisiei Europene, aşadar să accepte să-şi suplimenteze contribuţiile la bugetul comunitar.

“Având în vedere că aţi primit atât de mulţi refugiaţi ucraineni, am propus o creştere (a bugetului) cu 15 miliarde de euro destinaţi în mod specific ţărilor care primesc un număr mare de refugiaţi”, incluzând printre acestea şi Republica Cehă, a spus Ursula von der Leyen la o conferinţă de presă comună la Praga cu premierul ceh Petr Fiala.

Această creştere va necesita însă “o revizuire a cadrului financiar multianual”, a adăugat ea. “Vedem cum putem îmbunătăţi această propunere şi această revizuire va depinde de capacitatea noastră de negociere”, a nuanţat ea în declaraţia dată în capitala cehă.

Republica Cehă a primit peste o jumătate de milion de refugiaţi ucraineni după ce Rusia a atacat Ucraina în februarie anul trecut. Totuşi, guvernul de la Praga estimează că aproximativ o treime dintre aceştia au revenit între timp în ţara lor.

Comisia Europeană le-a cerut deja vara aceasta statelor UE o contribuţie suplimentară de 65,8 de miliarde de euro la bugetul multianual al blocului comunitar până în anul 2027, în special pentru finanţarea ajutorului financiar destinat Ucrainei, dar şi pentru acoperirea dobânzilor pentru fondul de redresare post-pandemie, gestionarea migraţiei, investiţiile în energiile verzi şi acoperirea costurilor de funcţionare ale instituţiilor de la Bruxelles.

Dar unele state membre, precum Germania, Austria, Olanda şi ţările scandinave, s-au arătat reticente faţă de această propunere, respinsă de asemenea de Polonia şi Ungaria întrucât Bruxellesul le-a blocat accesul la fonduri europene pe motivul încălcării statului de drept, şi au sugerat în schimb reorientarea unor programe, precum cele din politica de coeziune.

Din capitolele de cheltuieli pentru care Comisia Europeană a cerut suplimentarea bugetului numai pentru cel referitor la Ucraina există un consens, deşi Ungaria s-a manifestat şi împotriva acestuia, iar revizuirea bugetului multianual al UE necesită o aprobare în unanimitate din partea statelor membre şi de asemenea acordul Parlamentului European

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

10 minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

11 minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

13 minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

14 minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

17 minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

32 de minute ago

This website uses cookies.

Read More