Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia Europeană propune sancţionarea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, în cadrul unui al şaselea pachet de măsuri ca răspuns la războiul din Ucraina, potrivit unui document consultat miercuri de AFP, anunță Agerpres.
Noua listă, ce va trebui aprobată de statele membre ale Uniunii Europene, cuprinde 58 de personalităţi, printre care numeroşi militari ruşi. Pe listă se află şi soţia, fiica şi un fiu al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precum şi şeful agenţiei de reglementare a telecomunicaţiilor Roskomnadzor, Andrei Lipov.
Sancţiunile constau în interzicerea accesului în Uniunea Europeană şi îngheţarea activelor deţinute pe teritoriul acesteia.
Peste o mie de persoane se află deja pe lista neagră europeană.
Patriarhul Kirill, ‘un aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin, a devenit unul din principalii susţinători a agresiunii militare împotriva Ucrainei’, subliniază documentul Comisiei.
Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărei jurisdicţie se află în jur de 150 milioane de credincioşi în lume, în principal în Rusia, şi-a înmulţit predicile în care susţine ofensiva rusă în Ucraina.
La 27 februarie, el a vorbit despre o luptă a ‘forţelor răului’ care se opun ‘unităţii’ istorice între Rusia şi Ucraina.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More