Evenimente

Comisia Europeană şi BEI lansează fondul BlueInvest, în valoare de 75 de milioane de euro, destinat economiei albastre

Comisia Europeană (CE), în parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI), a lansat marţi fondul de investiţii de capital BlueInvest, în valoare de 75 de milioane de euro, destinat economiei albastre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Economia albastră include activităţi economice legate de oceane, mări şi zone de coastă. Acestea cuprind întreprinderi care operează atât în mediul marin, cât şi pe uscat, şi produc bunuri şi servicii ce contribuie la dezvoltarea economiei maritime. Economia albastră include numeroase întreprinderi şi companii promiţătoare aflate în faza incipientă, derivate adesea din programe de cercetare şi dezvoltare finanţate de UE. Aceste companii dezvoltă soluţii legate de energia din surse regenerabile, produsele de pescuit sustenabile, biotehnologia albastră, sistemele informatice maritime şi multe altele.

Lansarea fondului a avut loc în cadrul conferinţei “BlueInvest Day” desfăşurată la Bruxelles, în prezenţa vicepreşedintelui BEI, Emma Navarro, şi comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, potrivit Agerpres.

Fondul BlueInvest va fi gestionat de Fondul European de Investiţii, care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi va acorda finanţare fondurilor de investiţii destinate economiei albastre inovatoare şi care îi oferă sprijin strategic. Acest sector poate juca un rol important în trecerea la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, un obiectiv ambiţios anunţat în Pactul ecologic european. Noul program este sprijinit de Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), care reprezintă pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa.

Noul fond al programului este completat de platforma BlueInvest a Comisiei Europene, care sprijină disponibilitatea investiţiilor şi accesul la finanţare pentru întreprinderile aflate în faza incipientă, pentru IMM-uri şi pentru întreprinderile în curs de extindere. Prin intermediul Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, Comisia finanţează, de asemenea, o schemă suplimentară de granturi în valoare de 40 de milioane de euro, pentru a ajuta IMM-urile din economia albastră să se dezvolte şi să introducă pe piaţă noi produse, tehnologii şi servicii inovatoare şi durabile.

“Oceanele sunt primele care vor fi afectate de schimbările climatice, dar oferă şi multe soluţii pentru a combate urgenţa climatică în fiecare sector marin, de la pescuit şi acvacultură până la energia produsă în larg de vânt, valuri şi maree, biotehnologia albastră şi multe alte domenii legate de inovare. Un fond de investiţii de capital în valoare de 75 de milioane de euro constituie un instrument de deblocare a potenţialului economiei albastre de a contribui la Pactul ecologic european, dar şi de a asigura creşterea economică a IMM-urilor europene care dezvoltă produse şi servicii inovatoare şi durabile”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

La rândul său, vicepreşedintele BEI, Emma Navarro, responsabil cu economia albastră, consideră că oceanele sunt vitale pentru viaţa de pe Pământ, însă sunt în pericol şi trebuie protejate.

“De aceea dezvoltăm în prezent soluţii inovatoare de finanţare pentru a sprijini economia albastră, soluţii care să ne permită să oferim finanţare pentru protejarea oceanelor şi pentru transformarea mărilor într-o resursă economică durabilă. Fondul BlueInvest pe care îl lansăm marţi va aduce o contribuţie semnificativă la mobilizarea investiţiilor private către acest sector şi la demararea unor proiecte de maximă importanţă. El marchează un nou parteneriat important între FEI şi Comisia Europeană”, a adăugat ea.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

3 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

3 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

4 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

4 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More