Macroeconomie

Comisia Europeană solicită Elveţiei să accepte regulile pieţei interne a UE pentru a debloca negocierea unui tratat

Relaţia Uniunii Europene cu Elveţia s-ar putea destrăma dacă eşuează negocierile asupra locului acestei ţări în piaţa internă a UE, a declarat Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul german Der Spiegel, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Bruxellesul încearcă de mai mulţi ani să încheie cu Elveţia un tratat care să înlocuiască multitudinea de acorduri bilaterale şi cere acestei ţări să adopte regulile pieţei interne a UE. Negocierile au fost sistate în luna mai din cauza temerilor Elveţiei că va ceda prea multă suveranitate către UE.

”Dacă noile negocieri nu se încheie cu succes, acordurile bilaterale încă în vigoare vor expira treptat şi relaţiile noastre vor deveni caduce la un moment dat”, a indicat Sefcovic. Elveţia va trebui să dea asigurări că va aplica regulile pieţei interne a UE dacă se angajează în noi negocieri cu Bruxellesul, a rezumat el punctul de vedere al Comisiei Europene.

”Dorim să aflăm urgent de la Elveţia dacă vrea în mod serios să negocieze cu noi”, a insistat comisarul Sefcovic, enumerând cererile Bruxellesului.

Comisia Europeană vrea ca Elveţia să accepte o aliniere dinamică a legislaţiei sale cu cea comunitară, aplicarea regulilor UE privind libera concurenţă (aşa-numitul ”level playing field”), un mecanism de soluţionare a disputelor şi să contribuie la fondurile UE destinate statelor membre mai sărace ale blocului comunitar.

Bruxellesul a cerut insistent Elveţiei în luna noiembrie ca până în ianuarie să-i comunice un calendar clar pentru soluţionarea chestiunilor ce ţin de piaţa internă a UE. ”Trebuie să ştim despre ce dorim să vorbim atunci – astfel încât să fie clar că discuţiile nu vor dura 20 sau 30 de ani”, motivează comisarul european această solicitare.

Relaţiile dintre UE şi Elveţia sunt guvernate de mai mult de 100 de acorduri bilaterale datând încă din anul 1972. Un colaps al acestor relaţii ar pune în pericol apartenenţa de facto a Elveţiei la piaţa comună europeană. Comisarul Sefcovic a dat exemplul dispozitivelor medicale elveţiene, care pot fi vândute în UE numai cu anumită certificare, ce nu s-ar mai putea acorda în lipsa acordurilor corespunzătoare.

Articole recente

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

23 de minute ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

28 de minute ago

Alphabet devine a patra companie din lume cu o capitalizare de piaţă de 3 trilioane de dolari, în urma unei decizii favorabile în justiţie într-un proces antitrust

Acţiunile Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu peste 4% luni, propulsând gigantul tehnologic…

30 de minute ago

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More