Categories: Fără categorie

Comisia Europeană va emite în 2021 obligaţiuni pe termen lung în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că, potrivit estimărilor sale, în 2021 va emite obligaţiuni pe termen lung în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro, care vor fi completate cu titluri pe termen scurt (EU-Bills) pentru a acoperi restul cerinţelor de finanţare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Valoarea exactă atât a obligaţiunilor UE, cât şi a titlurilor pe termen scurt, va depinde de nevoile exacte de finanţare, iar Comisia va revizui evaluarea de miercuri în toamnă. În acest mod, Comisia va fi în măsură să finanţeze, pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anului, toate granturile şi împrumuturile planificate pentru statele membre în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă şi totodată să acopere nevoile politicilor UE care beneficiază de finanţare din instrumentul NextGenerationEU.

Acest plan de finanţare se bazează pe o estimare iniţială a nevoilor statelor membre în materie de împrumuturi şi de granturi. Comisia va actualiza planul de finanţare în septembrie, când va avea o imagine de ansamblu mai exactă asupra nevoilor de finanţare ale statelor membre ale UE pentru ultimele luni ale anului.

Comisia va finaliza acum pregătirile pentru prima emisiune NextGenerationEU prevăzută pentru luna iunie. Primele EU-Bills vor fi emise în luna septembrie, când platforma de licitaţie a UE va deveni operaţională.

“Prin emiterea de obligaţiuni pe termen lung în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro şi prin utilizarea de titluri suplimentare pe termen scurt în acest an, vom reuşi să acoperim nevoile cele mai urgente ale statelor membre şi să le aşezăm pe acestea pe calea către o redresare durabilă şi către o Europă verde, digitală şi rezilientă”, a declarat comisarul pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.

Pentru a finanţa NextGenerationEU, Comisia Europeană, în numele UE, va împrumuta de pe pieţele de capital până la 750 de miliarde de euro la preţurile din 2018 sau până la aproximativ 800 de miliarde de euro în preţuri curente. În mod concret, aceasta va însemna că vor putea fi împrumutate, în medie, circa 150 de miliarde de euro anual, între jumătatea anului 2021 şi 2026, UE urmând să devină astfel unul dintre cei mai mari emitenţi în euro.

Prima emisiune de obligaţiuni va avea loc prin intermediul unei sindicalizări şi va fi organizată cu instituţiile incluse în reţeaua de dealeri primari a Comisiei, astfel cum s-a anunţat la 31 mai. Alte tranzacţii sindicalizate sunt prevăzute să aibă loc înainte de sfârşitul lunii iulie.

De asemenea, Comisia intenţionează să înceapă emiterea de obligaţiuni UE şi de EU-Bills prin proceduri de licitaţie începând din septembrie 2021. Odată ce sistemul de licitaţie va fi instituit, Comisia va organiza periodic sindicalizări şi licitaţii pentru obligaţiuni. Comisia va organiza, de asemenea, licitaţii periodice pentru EU-Bills. Mai multe detalii cu privire la datele licitaţiilor, precum şi la structura programului EU-Bill, vor fi publicate înainte de începerea licitaţiei, mai târziu în cursul acestui an, potrivit Agerpres.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

7 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

8 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

8 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

8 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More