Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUrsula von der Leyen, President of the European Commission Copyright: World Economic Forum / Boris Baldinger
Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile de combustibili fosili din Rusia în statele membre ale UE, a anunţat joi la Londra la un eveniment pe teme energetice preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Uniunea Europeană şi-a stabilit deja un obiectiv – neobligatoriu pentru statele membre – de a elimina complet importurile de gaze naturale ruseşti până în anul 2027, în contextul deteriorării relaţiilor cu Rusia după invazia în Ucraina. Însă unele state membre nu au reuşit să-şi diversifice substanţial importurile energetice. Mai mult, importurile de gaze ruseşti în UE au crescut anul trecut, după ce scăzuseră în 2023.
Anul trecut, 16,1% din petrolul consumat în UE a fost achiziţionat din SUA. De asemenea, 45,3% din gazele naturale lichefiate (GNL) importate anul trecut de UE provin din SUA. Alţi furnizori importanţi de GNL pentru ţările UE mai sunt Rusia (17,5%) şi Norvegia (13,5%), aceasta din urmă fiind de asemenea furnizorul a 45,6% din gazul natural importat de UE prin conducte.
În urma invaziei ruse în Ucraina şi a sabotării conductelor Nord Stream, UE a adoptat o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti, care au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA. Aduse cu nave transportatoare de gaz, aceste gaze sunt însă mai costisitoare decât gazele naturale transportate prin conductele existente.
“Aceste parteneriate energetice, inclusiv importurile de GNL din SUA, au în continuare o importanţă strategică pentru Uniunea Europeană”, a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, deşi blocul comunitar are nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.
Preşedintele american Donald Trump a cerut Uniunii Europene să cumpere mai mult GNL din SUA, ceea ce ar putea fi o concesie făcută de UE în negocierile cu Washingtonul asupra taxelor vamale impuse de Trump şi deocamdată suspendate parţial de acesta în timp ce au loc tratative.
Comisia Europeană evaluează mai multe instrumente legale pentru includerea lor în foaia de parcurs. Printre opţiunile examinate se numără inclusiv folosirea legislaţiei europene pentru a le interzice companiilor din UE să semneze noi contracte pentru achiziţii de gaz rusesc sau oferirea de temeiuri legale companiilor europene să rezilieze astfel de contracte fără a risca penalităţi.
Von der Leyen nu a precizat în declaraţia sa data când va prezenta respectiva foaie de parcurs, dar agenda Comisiei Europene sugerează că acest lucru ar urma să se întâmple pe 6 mai.
Astazi 28.08.2025, Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA a efectuat o vizită de…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este de părere că statul român actual funcţionează pe acelaşi model…
Președintele Donald Trump „nu a fost mulțumit” de atacurile rusești asupra Ucrainei cu rachete și…
O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită…
Ministerul Finanțelor propune dizolvarea Fondului Român de Contragarantare, instituția care se ocupă de contragarantarea garanțiilor…
Chimcomplex (CRC), principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, a încheiat primul…
This website uses cookies.
Read More