Categories: Fără categorie

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis duminică redeschiderea sălilor de spectacol, a cinematografelor, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%; măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis duminică redeschiderea sălilor de spectacol, a cinematografelor, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00. Rata de infectare pentru Capitală duminică este de 2,62 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor transmise de DSP Bucureşti. Incidenţa a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98, potrivit News.ro.

Hotărârea completă a CMBSU de duminică poate fi accesată AICI.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent, este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00 fără a depăşi 30% din capacitatea maximă.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializarea a biletelor de tip LOTO, pariuri şi lox, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului. Este interisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.

Este obigatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice”, arată decizia de duminică a CMBSU.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

21 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

27 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

30 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More