Categories: Fără categorie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat lista ţărior pentru care vor fi reluate zborurile. Cei care se întorc din aceste state nu mai sunt obligaţi să intre în izolare. Precizările ministrului Transporturilor

Obligativitatea izolării va fi eliminată pentru persoanele care vin din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, începând cu data de 15 iunie, a decis sămbătă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, De asemenea, legăturile aeriene cu aceste destinaţii vor fi reluate de la aceeaşi dată, potrivit news.ro.

Ministrul Transporturlor Lucian Bode a precizat la Digi 24 că în ceea ce priveşte cele nouă state către care zborurile sunt în continuare suspendate – printre care Belgia, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Olanda, Spania şi Turcia –  intrarea şi ieşirea din aceste ţări nu este interzisă, pe orice altă cale exceptând cea aeriană, însă cetăţenii trebuie să se supună regulilor de izolare la intrarea în aceste ţări, dar la revenirea din aceste state în România. 

„Nu este interzis să te deplasezi către şi dinspre ţările respective, o poţi face respectând aceste reguli, deocamdată aceste state sunt în zona cu coeficient peste 5 şi au propriile reguli” a afirmat Bode. 

El a adus clarificări şi cu privire la românii care s-ar putea deplasa cu avionul în ţări cu număr mare de infectări, folosind legături aeriene din alte state. 

„Există o  evidenţă foarte clară, trasabilitatea poate fi urmărită în fiecare moment. Prin instituţiile statului român ştim în orice moment care este traseul pe care un cetăţean l-a urmat. Eu recomand tuturor cetăţenilor care doresc să zboare către aceste destinaţii să ia cunoştinţă despre măsurile pe care România le impune în privinţa acestor state şi, foarte important, de măsurile pe care statul respectiv le impune celor care ajung pe teritoriul său”, a menţionat Lucian Bode. 

Acesta a amintit că, spre exemplu din România se poate circula în Franţa, dar că cei ajung acolo trebuie să se supună regulilor de izolare, la fel şi la revenirea în România.

Ministrul  Transporturilor a declarat de asemenea că, în condiţiile în care numărul de cazuri din cele 17 state spre şi dinspre care se vor relua zborurile din 15 iunie „evoluează nefericit, INSP informează CNSU şi CNSU va acţiona în consecinţă” .

El a adăugat că în fiecare zi de luni lista ţărilor spre şi dinspre care se reia transportul aerian va fi actualizată. 

„Noi, în CNSU, ne vom întruni cel puţin săptămânal şi vom lua  discuţie această listă. Eu, pentru binele industriei aeriene din România, îmi doresc să eliminăm din această listă toate cele 9 state care au mai rămas pentru că în acest moment industria de transport aerian este grav afectată, aeroporturile sunt grav afectate, companiile aeriene de asemenea au suferit pierderi foarte mari mi-aş dori ca în câteva săptămâni, respectând măsurile de siguranţă să putem zbura către toate cele 12 destinaţii pentru care zborurile au fost suspendate prin Hotărârea de Guvern din luna mai”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More