Afaceri

Compania Diversinst, lider de asociere în două mari proiecte finanțate prin Programul  Anghel Saligny

Compania Diversinst, afacere antreprenorială românească de top din Oltenia, cu experiență de peste 30 ani în domeniul proiectării și execuției sistemelor de distribuție a gazelor naturale și a lucrărilor edilitare de apă canal și alte instalații, anunță participarea în două proiecte mari prin programul Anghel Saligny, în județele Olt și Vâlcea, potrivit unui comunicat. Compania este lider de asociere în cele două mari proiecte ale căror lucrări se vor încheia în aproximativ 3 ani. Proiectele presupun extinderea rețelei de gaze la nivel național cu peste 100 de kilometri și vor deservi peste 8.000 locuitori din cele 2 județe.

Ionuț Claudiu Ștefan – Director General, Diversinst: „Într-o lume în continuă evoluție, suntem încântați să contribuim la modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale în România. Prin participarea noastră în aceste proiecte, aducem confort și progres în comunitățile din județele Olt și Vâlcea, consolidând totodată poziția Diversinst ca lider de referință în industrie.”

Cele 2 proiecte mari în care Diversinst este lider de asociere sunt în faza de proiectare și reprezintă:

  • „Înființare de sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în Curtișoara, Județul Olt”, un proiect de 27,6 de milioane de lei, fără TVA, unde Diversinst contribuie în proporție de 35%;
  • „Extindere rețele inteligente de distribuție gaze naturale în orașul Bălcești, județul Vâlcea”, proiect de 33,6 milioane de lei, fără TVA, cu o participație de 48%;

Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării. Programul se desfășoară în perioada 2021-2028 cu o valoare totală de 50 de miliarde de lei.

În ultimii 7 ani, compania Diversinst a asigurat anual montajul a peste 200 km de conducte pentru distribuția gazelor naturale și peste 4.000 de branșamente pentru ansambluri imobiliare.

Diversinst este o companie antreprenorială românească de top din Oltenia, cu experiență de peste 30 ani în domeniul proiectării și execuției sistemelor de distribuție gaze naturale ca linie principală de afaceri, a lucrărilor edilitare de apă canal și alte instalații conexe.

Compania Diversinst a fost fondată de familia Ștefan în 1992. Începând cu anul 2007 conducerea a fost preluată de Ionuț Ștefan, în prezent Director General al companiei.

Diversinst are un portofoliu vast de proiecte în sistemul privat și public, la nivel național, cu peste 1.000 km de conducte gaze naturale și peste 15.000 de branșamente de gaze naturale montate (de la înființare).

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

2 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More