Autor: Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF
Anunțul potrivit căruia Compania Națională Aeroporturi București intenționează să își răscumpere propriile acțiuni de la Fondul Proprietatea schimbă fundamental dinamica relației dintre stat și investitorii instituționali. Este esențial de înțeles că nu statul cumpără pachetul de 20%, ci CNAB îl achiziționează printr-un mecanism de tip buyback. Diferența este structurală: compania folosește capital propriu pentru a elimina un acționar minoritar, iar acțiunile răscumpărate devin inactive. Statul rămâne astfel acționar unic cu drepturi active, într-o poziție de control integral asupra unei infrastructuri critice.
Valoarea estimată a tranzacției este relevantă. Evaluările discutate în piață plasează pachetul de 20% în intervalul 200–250 milioane euro, o sumă care reflectă atât potențialul economic al CNAB, cât și primele specifice participațiilor nelistate. Întrebarea-cheie nu este dacă statul ar dori preluarea, ci dacă CNAB are elasticitatea financiară necesară pentru a absorbi o astfel de operațiune fără a-și compromite capacitatea de investiții și fără a afecta sustenabilitatea operațională.
Aici apare provocarea majoră. CNAB nu dispune în mod realist de lichidități excedentare de această magnitudine. Compania are deja un portofoliu amplu de investiții urgente: extinderea infrastructurii aeroportuare, modernizarea terminalelor, digitalizarea fluxurilor de pasageri, dezvoltarea zonelor de securitate și reconfigurarea capacităților logistice. Orice decapitalizare în favoarea unui buyback ar tensiona semnificativ cash-flow-ul și ar crea presiuni asupra execuției proiectelor strategice. În practică, compania ar avea doar două opțiuni: consumarea unui volum critic de resurse proprii ori accesarea unei finanțări externe sau un mix.
Dacă se apelează la finanțare externă – fie prin credit bancar, fie printr-o emisiune de obligațiuni – natura tranzacției se schimbă fundamental. CNAB ar crește gradul de îndatorare într-un moment în care necesarul investițional este în expansiune, iar piața urmărește cu atenție disciplina de guvernanță. Orice finanțator va evalua cu prudență un credit destinat exclusiv eliminării unui acționar instituțional, mai ales în contextul în care măsurile de guvernanță propuse de FP au fost respinse. Costul capitalului ar putea crește, iar flexibilitatea financiară a companiei s-ar reduce semnificativ.
Concluzia devine evidentă: operațiunea este posibilă tehnic, dar costisitoare strategic. CNAB ar putea susține un buyback, însă nu fără impact asupra rezilienței financiare, a capacității de investiții și a expunerii la risc operațional. Pentru o companie de infrastructură critică, această presiune suplimentară nu este neutră. Este o decizie care influențează direct viitorul companiei și arhitectura sa de guvernanță.
Contextul este amplificat de faptul că buyback-ul vine după respingerea unor măsuri de guvernanță promovate de Fondul Proprietatea: audit extern obligatoriu, raportări consolidate, transparență în remunerare și o separare mai clară a responsabilităților manageriale. Eliminarea unui acționar instituțional activ echivalează cu dispariția unei contraponderi profesionale ce a exercitat constant presiune pentru rigoare. Această presiune nu este un inconvenient, ci un catalizator al dezvoltării instituționale. În lipsa ei, responsabilitatea pentru menținerea standardelor de guvernanță revine integral statului, care trebuie să demonstreze că poate susține singur calitatea administrării.
Modul în care va fi gestionată tranzacția va avea efecte directe asupra percepției investitorilor. O operațiune transparentă, fundamentată economic și însoțită de un angajament ferm privind implementarea unui cadru de guvernanță robust poate consolida poziția CNAB și poate demonstra maturitatea instituțională a României. În schimb, o tranzacție insuficient explicată, percepută ca o simplă eliminare a unui acționar incomod, riscă să afecteze încrederea în companiile de stat și să creeze reticențe în viitoarele procese de finanțare sau listare.
În final, buyback-ul nu este doar o operațiune financiară, ci un test de guvernanță. Dacă statul își asumă disciplină managerială, transparență și rigoare, controlul integral poate deveni un avantaj competitiv. Dacă aceste elemente lipsesc, CNAB riscă să piardă exact ceea ce îi este cel mai necesar în acest moment: predictibilitate, credibilitate și capacitate de investiție.
| Știri BVB