International

Compania rusă Gazprom susţine că livrările de gaz prin Ucraina continuă la un nivel ridicat

În ciuda războiului, livrările de gaz rusesc prin Ucraina continuă la un nivel ridicat, conform companiei energetice Gazprom din Rusia, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Gazprom a anunţat marţi la Moscova că volumul de livrări de gaz agreat prin contract este de 109 milioane de metri cubi pentru 24 de ore, în timp ce volumul anual este de 40 de miliarde de metri cubi.

Cumpărătorii europeni şi-au crescut semnificativ comenzile de la intrarea în vigoare a sancţiunilor împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

Rusia a subliniat mereu că este un furnizor de energie de încredere chiar şi în perioade de criză. Cu toate acestea, din cauza sancţiunilor impuse de Occident şi a discuţiilor din UE de a scăpa de dependenţa de gazul şi petrolul rusesc, Moscova a ameninţat pentru prima dată că va opri livrările spre Germania prin conducta Nord Stream de sub Marea Baltică.

“Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus luni vicepremierul rus Alexander Novak, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 din cauza politicii agresive a Rusiei împotriva Ucrainei.

Temerile legate de un război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More