International

Compania Virgin Galactic, deţinută de miliardarul Richard Branson, reia vânzările de bilete pentru zborurile spaţiale

Compania Virgin Galactic Holding Inc., deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, a anunţat marţi că va relua începând din 16 februarie vânzările de bilete pentru următoarele sale călătorii spaţiale dedicate publicului general, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Biletele puse în vânzare au preţul de 450.000 de dolari fiecare, o sumă care include şi un depozit iniţial de 150.000 de dolari.

“Plănuim să îi avem la bord pe primii 1.000 de clienţi ai noştri la începutul serviciului de zboruri comerciale spre sfârşitul acestui an”, a declarat Michael Colglazier, CEO-ul Virgin Galactic.

Acţiunile companiei au scăzut cu 66% din luna octombrie 2021, când Virgin Galactic a anunţat că amână lansarea serviciului său destinat zborurilor comerciale în spaţiu pentru cel de-al patru trimestru al anului 2022.

Rezervările pentru aceste zboruri spaţiale vor include şi accesul la comunitatea Future Astronaut, care va oferi membrilor săi o serie de evenimente, călătorii şi activităţi de pregătire înaintea voiajelor pe orbita Terrei.

Şi alte companii, precum SpaceX, deţinută de Elon Musk, şi Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos, încearcă să facă din turismul spaţial o realitate, iar unele dintre ele au lansat deja misiuni cu civili în spaţiu.

Articole recente

Presupuse fapte de corupţie în Spania: Premierul Sanchez îi acuză pe judecători “că fac politică”

Premierul spaniol Pedro Sánchez, chestionat cu privire la presupusele cazuri de corupţie care îi implică…

6 minute ago

Argentina: Guvernul sesizează justiţia în ancheta pentru corupţie care o implică pe sora preşedintelui Milei

Guvernul argentinian a contraatacat luni, pe fondul unui presupus caz de corupţie care o implică…

19 minute ago

Opt nave cu 1.200 de rachete şi un submarin din SUA vizează Venezuela, denunţă Maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat luni "ameninţarea" reprezentată de "opt nave cu 1.200 de…

22 de minute ago

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

8 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

8 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More