Afaceri

Companiile asociate Romanian Business Chamber, însumând peste 1 miliard de euro cifră de afaceri, au început demersurile privind anularea parteneriatelor cu băncile austriece și olandeze

Toate companiile atât cu capital românesc, cât și cele cu capital străin, membre ale Asociației Romanian Business Chamber (RBC) au început din data de 09.12.2022 demersurile pentru anularea parteneriatelor cu instituțiile bancare austriece și olandeze. Acest lucru include atât închiderea efectivă a conturilor bancare ale fiecărei companii, cât și rezilierea convențiilor privind plata salariilor angajaților în conturi la aceste bănci străine, potrivit unui comunicat de presă. 
Companiile membre ale Asociației Romanian Business Chamber însumează o cifră de afaceri de peste 1 miliard euro și peste 20.000 angajați.
“Toate companiile membre ale asociației Romanian Business Chamber își regândesc parteneriatele în urma șantajului la adresa României făcut de Austria și Olanda în Consiliul JAI, unde aceste țări au votat împotriva intrării României în Schengen. România îndeplinește toate condițiile pentru a fi în Schengen, votul negativ al acestor tări împotriva României fiind complet nejustificat, abuziv și vădit făcut cu rea credință”, a spus Paula Pîrvănescu, Președinte RBC.
Deși de 11 ani România îndeplinește toate condițiile pentru a fi membră Schengen, arată multiple rapoarte ale Comisiei Europene și rezoluții ale Parlamentului European, i s-a refuzat constant accesul în acest spațiu al liberei circulații.
“Respingerea intrării României în spațiul Schengen afectează în mod negativ atât economia țării noastre, cât și economiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Neacceptarea României în spațiul Schengen îngreunează dezvoltarea societăților cu capital românesc, descurajează investițiile străine directe, afectează menținerea și creșterea locurilor de muncă în companiile private, lucruri ce se răsfrâng negativ asupra prosperității tuturor românilor”, a mai spus Paula Pîrvănescu.
În cei 11 ani de zile de când îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen, România a avut o pierdere de aproximativ 25 miliarde euro cel puțin, arată multiple rapoarte de evaluare.
Asociația Romanian Business Chamber a fost înființată în anul 2020 cu scopul de a conecta oamenii de afaceri din România la noi oportunități de afaceri și investiții atât în exteriorul cât și în interiorul țării, ceea ce le va aduce șansa internaționalizării companiei și extinderea business-ului.
“Asociația Romanian Business Chamber va întreprinde toate demersurile naționale și internaționale necesare pentru ca Austria și Olanda să-și revizuiască poziția față de intrarea României în Schengen. Până la un vot pozitiv din partea acestor țări, toate firmele membre ale RBC vor renunța la serviciile oferite în România de instituțiile bancare austriece și olandeze”, a concluzionat Paula Pîrvănescu, Președinte RBC.

View Comments

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

4 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

4 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

5 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

6 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

8 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More