Update articol:
COMUNICAT

Complexul Zaga Zaga – investiții de 20.000.000 euro în următorii 3 ani

Complexul Zaga Zaga – investiții de 20.000.000 euro în următorii 3 ani
 - poza 1

Până în prezent, complexul a beneficiat de investiții de 15.000.000 euro în cele 137 unități de cazare și facilități.

 Complexul Zaga Zaga din Delta Siretului are planificate investiții în valoare de 20.000.000 de Euro pe parcursul următorilor trei ani, cu scopul declarat de a deveni cel mai mare hub turistic din Europa, potrivit unui comunicat.

„Povestea Zaga Zaga a început cu ferma piscicolă, ale cărei baze au fost puse în 2010. În 2016 am deschis ferma piscicolă de păstrăv și sturioni, iar în 2018 am deschis complexul Zaga Zaga, cu bungalow-urile și casele plutitoare, cherhanaua și parcul de aventuri. Apoi am ridicat piscina și în 2019 am construit iurtele și hambarul, ca zonă de evenimente. Am redat naturii un spațiu generos și, în acelasi timp, am redat oamenilor natura. Aceasta a fost investiția de până acum în complex”, a declarat Francesca Radu, proprietar, Zaga Zaga.

Până în prezent, complexul a beneficiat de investiții de 15.000.000 Euro în cele 137 unități de cazare și facilitățile amenajate pentru turiștii români și străini.

„De acum, este timpul să facem pasul firesc în evoluția Zaga Zaga și să ne extindem – și ca suprafață, și ca facilități. Iar munca următorilor trei ani și investițiile pe care le estimăm la 20.000.000 de Euro ne vor duce spre ambiția pe care nu ne ferim să o rostim: să ridicăm chiar aici, în România, cel mai mare hub turistic din Europa”, adaugă Francesca Radu.

Complexul cuprinde, ca facilități de cazare, bungalouri mobile, case plutitoare, iurte, și include și o cherhana, un hambar pentru evenimente private şi corporate, dar şi un parc de aventură, o piscină şi două terenuri de tenis.

Toate cele patru restaurante pot servi peste 2.000 de oameni pe zi, iar complexul ZagaZaga se întinde, în acest moment, pe o suprafaţă totală de 82 de hectare.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/11/2025)

Notificare BCR cu privire la rezultatele ofertei publice initiale de vanzare actiuni emise de Cris-Tim Family Holding S.A.

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (04/11/2025)

Decizii - Continuarea operatiunii de rascumparare actiuni proprii

SOCEP S.A. (SOCP) (04/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03-04.12.2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/11/2025)

Teleconferinta Investitori si Analisti-Rezultate Financiare Trimestrul III, 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (04/11/2025)

Modificare in conducerea societatii