Interviu preluat din platforma Cred în România
Autor : Drd. George Măicăneață
Inițiat în arta claviaturii și, mai apoi, atras de fascinația compoziției, compozitorul David Balica și-a început parcursul artistic în cadrul Colegiului Național „George Enescu” Bucuresti. Îndrumat de părinți spre studii în Marea Britanie, el a urmat, pe rând, programe de specialitate în muzică, atât în perioada gimnazială, cât și la nivelul A Levels – echivalentul bacalaureatului anglo-saxon. Rezultatele sale remarcabile în mediul preuniversitar londonez i-au asigurat admiterea la unul dintre cele patru mari conservatoare din capitala Regatului Unit: Trinity Laban.
Cariera sa a căpătat o dimensiune internațională odată cu participarea la rezidența artistică Residencia Fonte Atelier din São Paulo, Brazilia, în calitate de Artist in Residence. Acolo, David a prezentat în premieră lucrarea orchestrală „Genesis” la Canteiro Exhibition Space, în colaborare cu artiști locali, și a lansat concertul audiovizual „Vizinhanças”, o reflecție asupra moștenirii coloniale a Braziliei și a procesului de regăsire a identității naționale prin artă.
În iulie 2024, David a primit prima recenzie de anvergură internațională pentru lucrarea „Vizinhanças”, realizată împreună cu artistul vizual Marcelo Amorim și Arrière-Garde Agency, în cadrul aceleiași rezidențe. Coloana sonoră semnată de el a fost analizată de una dintre cele mai prestigioase reviste de artă contemporană din America de Sud, Revista Select, care a descris compoziția drept „plină de prospețime… intens viguroasă… ridicând imaginea vizuală la noi înălțimi.”
În septembrie anul acesta, am avut oportunitatea de a purta o discuție despre parcursul său artistic și despre modul în care România a jucat un rol important în formarea sa.
George Maicaneata: Cum a început tranziția dintre România și Marea Britanie?
David Balica: Încă de când studiam în România, împreună cu familia mea, am început să facem planuri de relocare. Mama a ales s-o facă pentru profesia ei, fiind medic de urgență. Mama, împreună cu tata, s-au gândit și la toate oportunitățile pentru mine pe care Londra le oferă pe plan artistic, începând cu diversitate, incluziune socială și educație muzicală.
Însă chiar și de departe, mereu am stat cu gândul la România. Datorită și faptului că ne-am mutat cu bunica din partea mamei, toți anii aceștia am reușit să menținem cultura noastră prezentă în viața de zi cu zi.
Tranziția de facto personală a început odată cu școala Farringtons, în Chislehurst, în sudul Londrei, unde am început studiile în Septembrie 2011, în clasa a-5-a.
Cel mai greu lucru de ajustat în primii ani a fost obișnuirea cu faptul că, în Anglia ca elev, aveam dreptul la opinie personală, chiar și dacă ar fi însemnat să contrazic opinia profesorului. În primii mei ani de educație în România, mai ales în anii formativi ai școlii, acest lucru era de neconceput.
Un alt punct dificil a fost integrarea lingvistică: engleza vorbită pe plan local, mai ales în sud-estul Londrei, este complet diferită față de varianta standard internațională învățată de mine. Îmi amintesc cum, în primul an al meu acolo, eram foarte tăcut, iar doamna dirigintă rămânea foarte plăcut surprinsă de acest fapt și mereu eram dat ca exemplu în clasă.
Dacă ar fi știut ca eu nu-mi doream să fiu tăcut deloc… Însă practic deveneam mut atunci când voiam sa mă exprim mai în detaliu în engleză, în acel prim an. Pe măsură ce am crescut, m-am adaptat treptat la stilul de viață de acolo, odată cu tradițiile și obiceiurile de acasă.
GM: În ce fel ți-a fost benefic începutul formării tale la pian în România?
DB: Cu cât a trecut timpul, cu atât mai mult realizez cât de mult a contat parcursul de pian pe care l-am avut mai ales în România, pentru formarea mea ca artist și persoană.
Am avut plăcerea să studiez cu doamna Doina Bazavan de la Colegiul de Muzică George Enescu în primii ani. Doamna profesoară m-a învățat disciplinare, m-a îndrumat să depun 110% efort pentru a-mi atinge obiectivele și mi-a format cariera de junior. Sub îndrumarea dumneaei, mi-am dezvoltat tehnica, fluiditatea și am lucrat la un repertoriu divers, cuprinzând diferite stiluri reflectate de Mozart, Debussy, Bach și Beethoven.
În clasa a-2-a, sub îndrumarea doamnei, am câștigat Competiția Internațională de Pian ‘Rovere D’Oro’ în Liguria, Italia, ediția juniorilor, din 2010. A fost și rămâne unul dintre momentele mele preferate din anii mei formativi în muzică.
Toată excursia a fost superbă și o aventură inedită.
Doamna, Dumnezeu s-o ierte, avea o frică de a zbura cu avionul, așadar am călătorit, împreună cu mama si o colegă pianistă dintr-o generație mai mare, cu trenul până în San Bartolomeo, Liguria. Am schimbat vreo 5 trenuri, însă cea mai dificilă oprire a fost în Budapesta, pe fondul unei canicule insuportabile.
Doamna Bazavan, cu lacrimi in ochi, ne-a spus că nu mai poate continua mai departe și s-a întors în România. In Gara Keleti, când ne-am despărțit, m-a privit în ochi și mi-a spus șase cuvinte: ‘Ai încredere în tot ce faci’. Acel moment va rămâne mereu cu mine.
Cu toate plusurile și minusurile, anii formativi în România sub îndrumarea doamnei Bazavan m-au ajutat și m-au transformat în muzicianul de astăzi.
GM: La ce consideri că sistemul britanic excelează în instrucția viitorilor muzicieni?
DB: După cum spuneam mai devreme, un aspect central al sistemului de învățământ britanic inclusiv în instrucția muzicală, care ar putea fi foarte realizabil și în sistemul de învățământ românesc, este dreptul, ca elev, de a-ți forma propria opinie independent de opinia profesorului. Acolo sistemul este gândit în întregime în jurul elevului, pentru a dezvolta gândirea critică și independentă, încă de la cele mai tinere vârste.
Odată ce am ajuns în Anglia, am descoperit o lume întreagă de muzică de care, atunci când eram în România, nici nu știam că există. În clasa a-6-a, am intrat la o școală de actorie renumită, anume Sylvia Young Theatre School. Acolo mulți absolvenți se îndreaptă spre actorie, ‘Musicals’ și teatru. Un aspect esențial a fost modul în care programul școlar era împărțit: în primele trei zile lucrătoare, noi aveam ore de materii academice (precum științe, matematică, literatură etc), însă în ultimele două zile lucrătoare, aveam ore de dans, (step, balet, dans contemporan), canto și teatru, iar fiecare zi dura o medie de șapte ore.
Acolo am început să studiez și Canto, având orele incluse în programul nostru școlar, dar si in particular, cu o profesoara excepțională pe nume Kristy Swift.
Doamna a fost foarte înțelegătoare cu mine și foarte blândă în modul său de predat, ceea ce m-a atras spre Canto: împreună am lucrat pentru a începe dezvoltarea naturală a vocii mele în stilul operatic. In același timp, m-a ajutat să-mi cresc repertoriul de cântece pentru scenă de ‘Musical’, un stil de canto care definește scena artistica din Londra chiar și în prezent.
Pentru dezvoltarea artistică, multe locuri din toată lumea pot învață de la Londra. Cheia, din punctul meu de vedere, este flexibilitatea și diversificarea programului școlar pentru a încuraja și stimula creativitatea individuală.
GM: Zona artistică rămâne una dintre cele mai competitive domenii de activitate. Ai fost invitat la un concert caritabil organizat la ICR pentru refugiații din Ucraina. Cum ai apreciat această colaborare?
DB: Am avut o colaborare foarte reușită cu ICR, în toate concertele în care am participat și la cele două concerte pe care le-am organizat în sezonul artistic 2021-2022. Primul a fost un concert în Decembrie 2021 împreună cu mai mulți colegi de la conservator din diferite țări ale lumii, organizat împreună cu doamna Roxana Dumitrache, care era director interimar în acea vreme. A fost o seară specială, dovadă faptului că muzica poate conecta culturi, oameni și țări din părți total opuse pe glob. Muzica poate deveni un limbaj de comunicare în sine.
Al doilea concert a fost acesta din vara 2022, ca semnal de sprijin și ajutor pentru Ucraina, sponsorizat de Romanca Society UK si Transylvania Editing Publishing House. Acolo au fost cântate în premieră două lucrări ale mele, împreună cu Cvartetul ‘Hirvi’ câștigători ai competiției de muzică de cameră ‘Cavatina’ din Londra.
A fost un eveniment încărcat emoțional. În perioada de repetiții premergătoare evenimentului, ne vedeam cu toții periodic, inclusiv cu coordonatorul de la ICR, pentru a verifica dacă lucrurile merg pe un făgaș bun. În acele luni, imediat după izbucnirea războiului din Ucraina, a fost o perioadă foarte intensă și periculoasă pentru noi: toată lumea se întreba ce va urma, și încercam cu toții sa ajutăm refugiații nou-veniți la noi in tara și prietenii noștri ucraineni din Londra prin orice metodă puteam.
Până în prezent, am rămas în legătură cu oamenii de la ICR de atunci, am cele mai frumoase amintiri de acolo.
GM: Cum te-a ajutat România să îți găsești propria voce?
DB: Cultura noastră este foarte prezentă în stilul meu de scris muzica și de compus: în acest sens, consider că România m-a ajutat să-mi găsesc propria voce. Totul rezultă din faptul că, prin bunica din partea mamei, am acces nelimitat la multe poezii faimoase ale noastre, precum și la o mulțime de cântece folclorice.
Elemente structurale, precum ‘acciaccatura’, când o notă este cântată la un interval foarte scurt înaintea notei principale din fraza, sunt abundente în muzica noastră folclorică. Bunica și eu glumim numind acest efect sonor rapid, ‘pa-dam!’.
Multe dintre lucrările mele vocale sunt în limba română. Mereu m-am simțit cel mai confortabil scriind în română pentru voce, cred ca este o atracție naturală. În legătură cu lucrările de voce, unul dintre obiectivele mele este de a populariza și a scoate în evidenta lucrările literare ale scriitorilor români, mai ales în străinătate, prin muzică.
Piese mele solo vocale compuse până în prezent sunt inspirate din poezii ale lui Mihai Eminescu, precum lucrarea mea ‘Idiome Latine’ cântată în premieră de soprana Sofia Nunes la Festivalul New Lights din Greenwich, sau ‘Iubire Infinită’, care a fost cântată în premieră de acum studenta la Juilliard, soprana Scarlett Jones.
O altă lucrare a mea corală în limba română, pe nume ‘Maria’, inspirată tot din fragmente ale poeziei ‘Luceafărul’, a fost cântată în premieră de corul Goldsmiths Choral Union, la Holy Trinity Sloane Square, Londra in Decembrie 2023. A fost prezentă și doamna ambasador la acest concert.
‘Luceafărul’ este poezia mea preferată în limba noastră. Prima oară am citit-o, acum mulți ani în urmă, împreună cu bunica. Este un izvor nesecat de inspirație și de măiestrie artistică și mi-a inspirat multe lucrări muzicale până în prezent. Însă voi continua sa mă familiarizez si cu alți poeți ai noștri, deoarece sunt foarte multe de descoperit.
,,Anii formativi în România sub îndrumarea doamnei Bazavan m-au ajutat și m-au transformat în muzicianul de astăzi.”
GM: Creștem și ne dezvoltăm prin oamenii pe care îi întâlnim și îi admirăm. Există o personalitate artistică română care ți-a influențat creația și traiectoria?
DB: Foarte bine punctat. Pe lângă aspirațiile mele artistice enunțate anterior, cea mai importantă persoană artistică romană care m-a ajutat sa cresc pe plan profesional și mă inspiră în continuare, este domnul Florian Mitrea, pianist și profesor la Royal Academy of Music, Londra, organizator al festivalului Hoinar în România.
Florian și-a început cariera artistică în Londra, și el studiind la conservator acolo, la Royal Academy. A câștigat numeroase competiții importante peste tot în lume, inclusiv in New York, Royal Overseas League în Londra și Harbin China pe lângă multe altele. De când m-am mutat în Anglia, am studiat pian cu el timp de zece ani.
Ce mă inspiră cel mai mult este tenacitatea dumnealui și pasiunea cu care se dedică fiecărui proiect, cauză sau eveniment în care se implică. Apreciez mult faptul că a ales să organizeze un festival clasic de anvergură în România, folosindu-și experiența acumulată în Anglia pentru a dezvolta mai departe festivalul cu succes.
Florian m-a ajutat să-mi perfecționez tehnica de pian, m-a ajutat cu pregătirea esențială pentru interviul de admitere la Conservator și, în acest sens, a devenit un punct de reper în cariera mea artistică până acum.
Pentru bine și mai puțin bine, legăturile cu România m-au transformat în persoana care sunt în ziua de astăzi. Și sunt foarte mândru de persoana mea de astăzi. Un lucru mai admir foarte mult la Florian: iubește România și crede în potențialul și viitorul ei.
Și eu am încredere că generația noastră are puterea de a transforma peisajul artistic și social din țara noastră într-un loc deschis, inovativ și promițător.
Autor: Drd. George Măicăneață este absolvent de materiale aerospațiale la Cranfield University. Lucrarea de dizertație a implicat descoperirea unei metode de manufacturare a lingourilor ceramice pentru depozitarea lor pe substraturi metalice, cercetare în parteneriat cu Rolls Royce. La doctorat, tot în parteneriat cu Rolls Royce, va cerceta bariere inovative care să reducă permeabilitatea aliajelor metalice aerospațiale la hidrogen. România a făcut multe pentru George, iar acum George speră să facă multe pentru România.
| Știri BVB