Update articol:
Legea de plată a pensiilor private

Comunicat oficial CCR: Excepția de la regula de plată pentru persoanele care suferă de afecțiuni oncologice – neconstituțională; Plata unui procent de 30% din valoarea activului personal ca plată unică, înainte de începerea plăților lunare nu reprezintă o nesocotire a dreptului de proprietate privată

Comunicat oficial CCR: Excepția de la regula de plată pentru persoanele care suferă de afecțiuni oncologice – neconstituțională; Plata unui procent de 30% din valoarea activului personal ca plată unică, înainte de începerea plăților lunare nu reprezintă o nesocotire a dreptului de proprietate privată
 - poza 1

Curtea Constituţională a anunțat azi deciziile pe  obiecţiile de neconstituţionalitate asupra Legii care priveşte plata pensiilor private, depuse de AUR și ICCJ.

Astfel, CCR a constatat că este neconstituțional doar articolul 55 alin.(2), care exceptează de la această regula de plată persoanele care suferă de afecțiuni oncologice.

Potrivit comunicatului oficial,  Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că prevederile art. 55 alin.(2) din Legea privind plata pensiilor private sunt neconstituționale.

Totodată, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că prevederile art. 3 alin. (1) pct. 15 și 23, art. 3 alin. (1) pct. 31 lit. d) și e), art. 5 alin. (1) lit.g, art. 7 alin. (1), art.8 lit.b), art.9, art. 11 alin. (2), art. 12 alin.(1) lit.b), art. 13 alin.(1), art. 18 alin. (2) lit.b), art.20 alin.(2), art.21 lit. a), b) și c), art.22 alin.(1), art.28 alin.(1) lit.i), art.39, art. 43, art. 44 alin. (5), art. 51, art.54, art.55 alin.(1), (3) și (4), art.56, art.60, art.66, art. 67 alin.(6), art. 101 alin. (2), art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), lit. b) și c) și alin.(5) din Legea privind plata pensiilor private, precum și legea menționată, în ansamblul său, sunt constituționale, în raport de criticile formulate.

Curtea Constituțională a constatat că stabilirea, ca regulă, a plății către membrul unui fond de plată a pensiilor private/facultative a unui procent de maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare, nu reprezintă o nesocotire a dreptului de proprietate privată asupra sumelor reprezentând contribuția la fondul de pensii, nu instituie o discriminare între cei care au beneficiat deja de plata integrală a întregului activ personal acumulat în fondul de pensii și cei care urmează să se supună regulii plății fracționate și nici nu este de natură să încalce principiul neretroactivității legii.

În schimb, art.55 alin.(2) din lege, care exceptează de la această regulă persoanele care suferă de afecțiuni oncologice, cu privire la care se prevede că pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului personal sub formă de plată unică, încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective, ci, dimpotrivă, pe criteriul subiectiv al afecțiunii de care suferă membrul contributor la un fond de pensii.

Argumentele CCR

–        Dispozițiile în virtutea cărora membrul fondului de plată a pensiei nu poate încasa ca plată unică decât 30% din activul personal nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, legea criticată influențând doar modalitatea de plată. Reglementarea eliberării sumelor în mod fracționat și cu periodicitate lunară derivă din specificul noțiunii de pensie, care, prin ipoteză, presupune prestații succesive, întinse, de obicei, pe toată durata vieții. În cazul legii în discuție, durata de plată este, ca regulă, de minimum 8 ani. O plată efectuată integral, uno ictu, ar contrazice însăși ideea de pensie, care este menită a reprezenta o sursă constantă de venit, de care titularul să beneficieze periodic, un timp cât mai îndelungat, ca o fructificare a efortului pe care, în timpul vieții active, l-a depus prin muncă remunerată, și care să îi asigure, și după acest moment, veniturile necesare traiului zilnic.

–        Modalitatea de plată instituită prin legea criticată răspunde și cerințelor referitoare la existența unui scop legitim al reglementării, adecvare, necesitate și asigurarea unui just echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

–        Nu este nesocotit nici principiul neretroactivității legilor, Curtea constatând că legea criticată nu afectează validitatea contractelor anterioare, ci reglementează o etapă ulterioară, și anume plata pensiei.

–        În ceea ce privește criticile referitoare la pretinsa lipsă de precizie, claritate și previzibilitate a unora dintre prevederile Legii privind plata pensiilor private, Curtea a constatat că nu poate fi reținută, dispozițiile criticate întrunind exigențele de calitate rezultate prin principiul legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat CCR referitor la Legea privind plata pensiilor private, argumentând că sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor, în timp ce administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a dispune de aceste active.

La rândul său, AUR a sesizat CCR în legătură cu Legea privind plata pensiilor private, considerând că ”prin acest proiect, Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III!”.

În opinia reprezentanţilor AUR, cei care sunt adevăraţii beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor care vor încasa comisioane de 0,21%-0,27%, câştigând cât mai mulţi bani dacă aceştia rămân cât mai mult timp în conturi, dar principalul câştigător este statul român care ”a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriaşe”.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (25/11/2025)

Componenta Comitetelor Consultative

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/11/2025)

Actualizare privind Comitetul Reprezentantilor al Fondul Proprietatea S.A.

MECANICA CEAHLAU (MECF) (25/11/2025)

Convocare AGA O & E 29.12.2025

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (25/11/2025)

Disponibilitate raport trim 3 2025