Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBoris Johnson
Boris Johnson a confirmat miercuri interesul britanic faţă de proiectul francez al Comunităţii politice europene, care ar trebui să se inspire, potrivit lui, de la Imperiul Roman şi să includă Maghrebul, Turcia şi Israelul, relatează AFP, potrivit Agerpres.
La finalul unei convorbiri de duminică între Emmanuel Macron şi Boris Johnson cu prilejul summitului G7 din Germania, preşedinţia franceză a informat despre “mult entuziasm” din partea premierului britanic pe tema acestei iniţiative.
“Asta merită văzut”, le-a spus Boris Johnson jurnaliştilor în marja summitului NATO de la Madrid, estimând că ar trebui să fie vorba de “a construi relaţii” mai degrabă decât de “noi structuri”, în condiţiile în care Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană în 2020.
El a confirmat, după cum a indicat şi Palatul Elysée, că a revendicat “paternitatea” unui astfel de proiect, la care s-a gândit când era şef al diplomaţiei (2016-2018).
“Cred că Turcia ar trebui să facă parte, şi Maghrebul, cred că ar trebui să recreăm în linii mari Mare Nostrum al Imperiului Roman”, a explicat el, referindu-se la controlul Mediteranei de către Roma.
El a insistat asupra participării “cruciale” a Turciei şi a menţionat de asemenea Ucraina şi Israel. “Litoralul nord-african este de asemenea o zonă foarte importantă pentru dezbaterea europeană în sens larg”, a adăugat el.
Preşedintele francez a surprins prezentând acest proiect al unei “organizaţii europene noi” pe 9 mai în faţa Parlamentului European, în plină dezbatere privind aderarea Ucrainei la UE.
Acest proiect vizează mai întâi ţările care doresc să se alăture Uniunii Europene, în primul rând Ucraina, Republica Moldova, Georgia, precum şi cele din Balcanii Occidentali, aflate în antecamera UE de mulţi ani, precum Serbia şi Macedonia de Nord.
Dar Comunitatea politică europeană ar viza, de asemenea, atragerea ţărilor europene care nu doresc să intre în UE, precum Elveţia şi Norvegia, sau Regatul Unit, care a părăsit blocul comunitar în urma Brexit-ului.
Luni, o sursă guvernamentală britanică a explicat totuşi că Londra ar fi interesată de un format care să permită “purtarea de discuţii”, dar nu printr-o “tentativă de a închide Regatul Unit într-o organizaţie” care să o reunească cu UE.
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…
O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…
This website uses cookies.
Read More