Concedierile de la Camera Deputaților se fac fără consultarea sindicatului și fără a fi afectat personalul din grupurile politice parlamentare, potrivit surselor noastre.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, astăzi, un memorandum privind “măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii serviciilor” instituţiei, conform căruia vor fi reduse 240 de posturi.
Întrebat de ce la nivelul grupurilor parlamentare nu se operează nici o acțiune de concurs pentru reducerea personalului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a declarat: “Acum este o primă măsură. Acum restructurăm 240 de posturi. Urmează să intrăm mai departe…Anul trecut, am mai disponibilizat 50 de posturi. Am intrat și în oamenii președinților de Comisii care, teoretic, sunt funcții politice. Pleacă acum din Comisie, efectiv. Și vicepreședinții pierd un om de pe cabinet”.
Întrebat când vor fi luate şi măsuri cu angajaţii la grupurile parlamentare, Ciprian Şerban a spus: “Haideţi să finalizăm ce am început.(…) Nu pare o discriminare pentru că sunt 240 de posturi la care renunţăm acum, urmând să continuăm analiza”.
“Am vorbit despre funcţii politice şi am explicat că şi preşedinţii pierd şi grupurile urmează să intre în analiză”, a adăugat preşedintele Camerei.
Sursele noastre susțin că, în grupurile politice parlamentare de la Camera Deputaților, există foarte mulți consilieri, referenți, sute de angajați pe diverse funcții.
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari reclamă că aceste concedieri se fac fără consultarea sindicatului: “Ieri, 28 ianuarie, am fost invitați de conducere la ora 12:50 pentru o întâlnire programată la ora 13:00, sub pretextul unor “consultări” referitoare la concedierile anunțate. Din păcate, ceea ce ni s-a prezentat nu a fost o consultare autentică, ci doar o simplă informare privind deciziile deja luate, fără posibilitatea unui dialog real. La doar cinci minute după ieșirea noastră din biroul președintelui, comunicatul oficial al domnului președinte a fost publicat pe site-ul Camerei Deputaților, ceea ce arată clar că intenția de a discuta cu adevărat nu a existat. De asemenea, nu ni s-au oferit informații clare despre modul în care intenționează să procedeze cu organizarea așa-numitelor “concursuri”, pe care le considerăm ilegale și profund injuste. Nu am fost de acord cu procesul-verbal încheiat, considerând că acesta nu reflectă o consultare corectă și deschisă. În acest moment, suntem în căutarea unui avocat care să ne reprezinte și să apere drepturile noastre legitime. Dincolo de dezamăgirea față de modul în care conducerea a gestionat situația, simt nevoia să subliniez că este la fel de greu să nu vedem o implicare activă și unitate din partea tuturor colegilor. În astfel de momente critice, solidaritatea fiecărui membru este esențială”.
Măsurile de reducere şi eficientizare a activităţii vor duce la o economie în valoare estimată de 35 de milioane lei. “Umblăm şi la iluminat, bineînţeles”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Întrebat dacă se vor reduce şi cheltuielile cu indemnizaţiile, Ciprian Şerban a spus: “Nu am făcut discuţii pe acest subiect, vorbim despre acest memorandum şi şedinţa de azi”.
Legat de sporul de antenă acordat şi dacă există intenţia pe viitor de a fi tăiat, Ciprian Şerban a spus: “Este plafonat acel spor, este undeva la maxim 800 de lei net, dacă nu mă înşel”.
“Din punctul meu de vedere, nu ne putem atinge de acel spor. Este un spor care vine în urma unei analize. E greu. Acolo cu siguranţă putem pierde în instanţă”, a mai spus Ciprian Şerban.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, astăzi, un memorandum privind “măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii serviciilor” instituţiei, conform căruia vor fi reduse 240 de posturi.
Reducerea cheltuielilor va avea în vedere şi măsuri de eficientizare a consumurilor specifice.
Memorandumul precizează: “Pentru punerea în aplicare a reducerilor de personal pe durata nedeterminată, se va proceda în ordine la: încetarea raporturilor de serviciu ale personalului căruia i-a fost aprobată; continuarea activităţii după împlinirea vârstei de pensionare; încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personalului care cumulează pensia cu salariul, indiferent de tipul de pensie: pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară. De asemenea, va avea loc demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condiţiile, conform legii şi, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora, retragerea acordului angajatorului în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă. Va avea loc clarificarea situaţiei personalului detaşat la alte instituţii”.
Măsurile mai vizează încetarea procedurilor de derulare a concursurilor aflate în desfăşurare. Pentru concursurile încheiate pentru care nu au fost finalizate procedurile de angajare, se propune ca acestea să nu mai fie continuate. O altă măsură se referă la neaprobarea exercitării atribuţiilor de coordonator la compartimente şi, implicit, neacordarea plăţii suplimentare a acestui personal.
“După aplicarea măsurilor de mai sus, în funcţie de numărul de personal raportat la numărul de posturi alocate într-un compartiment şi raportat la numărul de posturi de execuţie propuse a fi reduse, personalul va fi redistribuit sau evaluat, după caz”, se adaugă în document.
Evaluarea profesională se va efectua conform următoarelor criterii: studiile absolvite, ca nivel şi specializare; experienţa în domeniu (vechime pe post); calificativele obţinute în ultimii doi ani; testarea profesionala; situaţia disciplinară.
Evaluarea profesională ce va fi organizată în perioada următoare se va desfăşura în conformitate cu un set de norme aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
“Întregul demers respectă legislaţia în vigoare privind dialogul social, pornind de la consultări şi discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, cu respectarea prevederile legale în materie de concedieri colective”, se susţine în document.
Toate măsurile enunţate mai sus vor duce la următoarele modificări în serviciile Camerei Deputaţilor:
– Cancelaria preşedintelui, Biroul permanent, Departamentul legislativ şi Departamentul secretariatului tehnic – 71 posturi. Au fost redimensionate cabinetele membrilor Biroului permanent prin desfiinţarea a câte unui post dintre cele cu încadrare pe durată determinată de la cabinetele vicepreşedinţilor. A fost redimensionat personalul de specialitate al comisiilor, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii fiecărei comisii permanente parlamentare. Totodată au fost desfiinţate posturile alocate la cabinetele preşedinţilor de comisii;
– Cabinet secretar general, cabinete secretari generali adjuncţi, Biroul guvernanţă corporativă – 12 posturi;
– Desfiinţarea postului de secretar general adjunct 3 prevăzut în statul de funcţii şi, implicit, a cabinetului acestuia – 6 posturi;
– Direcţia comunicare şi relaţii publice şi Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare – 10 posturi;
– Departamentul economic, Direcţia control şi management organizaţional şi Serviciul audit – 15 posturi;
– Direcţia generală “afaceri externe şi protocol”, Direcţia generală resurse umane şi salarizare şi Departamentul de studii parlamentare şi politici UE – 18 posturi;
– Departamentul transporturi şi administrativ şi Centrul de dezvoltare tehnologică, Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic-operativă, Direcţia informatică şi telecomunicaţii şi Direcţia achiziţii publice – 75 posturi;
– Centrul internaţional de conferinţe – 33 posturi.
Potrivit memorandumului, se va proceda şi la eficientizarea consumurilor specifice prin următoarele măsuri: reducerea iluminatului festiv, arhitectural şi perimetral pietonal aferent clădirii Palatului Parlamentului. Măsura implică decuplarea temporară, în mod alternativ, a jumătate din numărul de stâlpi de iluminat şi de reflectoare, precum şi diminuarea perioadei de funcţionare zilnică.
O altă măsură vizează şi reducerea cantităţii de hârtie imprimată prin continuarea implementării sistemului digital de management al documentelor. Se va utiliza astfel semnătura digitală şi înregistrarea documentelor cu precădere în format electronic pentru a elimina registrele fizice de hârtie.
Totodată, va avea loc promovarea unei campanii de “conştientizare pentru reducerea consumului de energie” printre persoanele care îşi desfăşoară activitatea în clădire atât pentru sezonul cald, cât şi pentru sezonul rece.