Afaceri

Concilium Consulting e noul administrator special al societăţii Hidroconstrucţia

Concilium Consulting, companie specializată în restructurare corporativă şi structurarea finanţărilor complexe, a fost numită administrator special în procedura de insolvenţă a societăţii Hidroconstrucţia, conform unui comunicat al companiei.

Cel mai mare antreprenor român din domeniul hidroenergiei a intrat în insolvenţă în 19 ianuarie 2022, cu intenţia de reorganizare a companiei.

“Strategia de redresare a companiei vizează asigurarea continuării afacerii, pentru a putea finaliza în timp util proiectele de importanţă naţională care se află deja în derulare, cum ar fi construcţia infrastructurii de apă-canal în toată ţara, precum şi lucrările pentru Hidroelectrica, beneficiarul nostru. Vom reuşi să facilităm astfel accesul populaţiei la utilităţi, dar şi să păstrăm finanţarea europeană a lucrărilor, fără să afectăm gradul de absorbţie a acestor fonduri la nivel naţional. Mai mult, prin restructurarea cu succes a unei companii cu o asemenea expertiză în industria de hidrologie, ne putem angaja în proiecte suplimentare şi contribui astfel la creşterea gradului de independenţă energetică a României”, a declarat Vlad Năstase, director general al Concilium Consulting.

Compania Concilium Consulting a fost aleasă în funcţia de administrator special al Hidroconstrucţia prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor, pentru a gestiona patrimoniul acesteia prin propunerea şi urmărirea implementării unui plan de reorganizare. De altfel, strategia de eficientizare a companiei viza şi schimbarea echipei de management, care include, începând de acum, şi compania condusă de Vlad Năstase, potrivit Agerpres.

“Suntem determinaţi să asigurăm succesul reorganizării acestei companii atât de importante pentru industria autohtonă şi am ales, în consecinţă, cei mai potriviţi parteneri. Concilium Consulting a dat dovadă de expertiză semnificativă în restructurare şi o înţelegere esenţială a business-ului de profil, iar Electromontaj are forţa financiară şi experienţa operaţională să susţină acest proces de redresare. Prin urmare, Hidroconstrucţia are resurse să meargă mai departe”, a declarat Ionuţ Tănăsoaică, director general al Electromontaj, noul acţionar al companiei Hidroconstrucţia.

Electromontaj, lider în piaţa construcţiilor energetice din România, a preluat recent Hidroconstrucţia, tranzacţia fiind autorizată de Consiliul Concurenţei în luna noiembrie a acestui an. Noul investitor a consolidat o serie de acţionari mai mici, ajungând astfel să deţină circa 63% din companie, procent care îi permite implementarea măsurilor de restructurare la nivel decizional. Investiţia Grupului Electromontaj constă în transferul de bune practici şi expertiză, precum şi în sprijin financiar pentru îmbunătăţirea fluxului de lichidităţi din Hidroconstrucţia şi a subsidiarelor acesteia, conform oficialilor companiei.

Hidroconstrucţia a intrat în insolvenţă, din iniţiativă proprie, în 19 ianuarie 2022, pentru datorii de peste 500 de milioane de lei, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost numit consorţiul format din R&I Group SRL, RTZ&Partners SPRL şi Muşat & Asociaţii Restructuring Insolvency SPRL.

Hidroconstrucţia este o companie românească cu capital 100% privat, înfiinţată în 1950, ca unic constructor al investiţiei hidroenergetice de la Bicaz, cu lucrări hidroenergetice de importanţă naţională.

Grupul Electromontaj, lider pe piaţa construcţiilor energetice din România, cu proiecte în întreaga lume, are în componenţă Emfor Montaj, companie specializată în construcţia de fundaţii pentru linii electrice şi construcţii civilie, Iproeb Bistriţa, companie producătoare de cabluri şi conductori electrici Electrotehnica, producători de echipamente electrice, transformatoare şi bobine, precum şi unităţi de producţie proprii, o fabrică de stâlpi metalici, o fabrică de cleme şi armături electrice şi o staţie de testări pentru stâlpi electrici. Grupul de companii a înregistrat la finalul anului 2021 la nivel consolidat o valoare a activului net (capitaluri proprii) de 471 milioane lei, o cifră de afaceri de 472 milioane lei şi un profit net de 25,5 milioane lei.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More