Afaceri

Concordia: Democrația, libertatea economică și identitatea europeană a României nu sunt negociabile

Orice tentativă de deturnare a României de la parcursul european și atlantic va avea consecințe economice directe și va duce la un declin sigur al nivelului de trai și al veniturilor tuturor. România face parte din lumea occidentală și europeană, o lume a libertății, a democrației și a inițiativei individuale private, potrivit unui comunicat Concordia.

Confederația a transmis: “Indiferent de schimbările manifestate în spectrul politic, opțiunea aceasta nu trebuie să fie pusă sub semnul îndoielii.

În ultimii 17 ani, de când am aderat la Uniunea Europeană, România a primit fonduri în valoare de 90 de miliarde de euro. PIB-ul pe cap de locuitor ar fi fost astăzi cu 60-70% mai mic, dacă România nu ar fi fost parte a Uniunii. Datele arată că am avut cea mai rapidă creștere a clasei de mijloc din Europa, în acești ani de după aderare.

Parcursul european al României a adus beneficii enorme: de la libertatea de a circula (și în curând vom fi aderat pe deplin și la Schengen), de a lucra în spațiul UE, la fonduri europene care au contribuit semnificativ la creșterea și dezvoltarea economiei. Finanțarea și impulsionarea antreprenorilor români, a întreprinderilor mari și mici, proiectele mari de infrastructură, dezvoltarea și modernizarea industriei, dezvoltarea societății civile, sunt tot atâtea exemple ale domeniilor care au beneficiat de expertiză și finanțare europeană. Prin politica de coeziune, UE a sprijinit dezvoltarea comunităților locale și a finanțat servicii de sănătate și educație mai bune. Mai este mult de făcut pentru a reduce dezechilibrele de dezvoltare, însă acest obiectiv poate fi atins doar continuând pe drumul pe care ne aflăm acum.

România se află într-o situație complicată din punct de vedere economic. Sunt necesare reforme urgente. Ele trebuie să creeze oportunități pentru toți, iar acesta este un mesaj pe care toți politicienii trebuie să îl înțeleagă și să și-l asume. Există creștere și oportunități doar dacă punem în centrul a tot ceea ce facem valorile democratice și statul de drept, care nu sunt negociabile.

Dacă alegem un model economic izolaționist și autarhic, când omenirea se pregătește de următoarele mari salturi tehnologice și industriale, atunci ne întoarcem în trecut. România trebuie să urmeze un model de dezvoltare bazat pe o economie liberă, într-o democrație funcțională. Istoria ne arată că, deși acesta nu este lipsit de probleme, celelalte opțiuni nu sunt deloc viabile.”

Articole recente

Polithink a lansat Statecraft Lab cu o dezbatere despre digitalizare și politica externă a României

Un sondaj prezentat de Polithink arată că românii vor mai mult Vest, mai multă digitalizare…

21 de minute ago

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

52 de minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

2 ore ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

3 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More