Afaceri

Concordia: România nu se poate îndatora la nesfârşit; creşterea pensiilor cu 40% este foarte riscantă

Creşterea pensiilor cu 40%, votată marţi de Parlament, este foarte riscantă, într-un context în care criza COVID-19 ameninţă să ducă singură deficitul la 8% din PIB, iar România are deja cea mai mare proporţie a cheltuielilor cu salariile, pensiile şi asistenţa socială ca procentaj din buget din toată Uniunea Europeană, susţin reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.

În acest context, Concordia cere Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului să facă uz de puţinii paşi instituţionali rămaşi pentru a purta o dezbatere înainte ca această decizie să producă efecte iremediabile. “Ne exprimăm disponibilitatea de a participa alături de alţi parteneri sociali la o discuţie cu partidele politice în care să explicăm apelul nostru la prudenţă şi la o construcţie bugetară în următorii ani care să nu pună în pericol finanţele publice ale României”, se menţionează în comunicatul confederaţiei.

Deşi din punct de vedere social creşterea pensiilor este într-adevăr necesară în condiţiile în care pensia medie anuală a fost în 2019 în valoare de 1.380 lei, adoptarea acestei legi astăzi de către Parlament, la acest nivel nesustenabil economic, vine într-un moment foarte dificil pentru România, pandemia începând să “lase urme” precum creşterea şomajului şi reducerea veniturilor bugetare, apreciază reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.

Potrivit sursei citate, Banca Naţională a României a avertizat că deficitul poate ajunge la 11% din PIB în urma acestei decizii, cea mai mare valoare de la Revoluţie încoace. “Ne întrebăm ce se întâmplă dacă pandemia nu se opreşte sau se agravează şi vor fi necesare resurse publice suplimentare la anul? Astfel de creşteri masive în condiţiile unui deficit deja peste limitele de avarie pun o presiune mult prea mare pe finanţele publice, pe capacitatea ţării de a se împrumuta şi pe cursul de schimb, toate importante pentru mediul de afaceri. Volatilitatea sporită pe care astfel de decizii o aduce în perioade electorale este contraproductivă pentru mediului economic”, se mai arată în document.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

3 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

3 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

3 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

4 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

4 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More