Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConducerea Asociaţiei Managerilor de Muzee este alături de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România în demersul pentru modificarea sau eliminarea anumitor dispoziţii din proiectul ordonanţei de urgenţă privind reducerea deficitului bugetar, apărut recent în spaţiul public, care ar avea efecte nedorite asupra lucrătorilor din domeniul cultural, potrivit Agerpres.
Şefa asociaţiei, Ramona Mocanu, director al Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui precizează, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că domeniul culturii, deja vulnerabilizat, va avea mult de suferit dacă ordonanţa propusă de Guvern, care prevede unele măsuri fiscal-bugetare, ar intra în vigoare.
“Nevoia Guvernului de a restrânge cheltuielile cu aparatul propriu este justificată, dar nu pot fi aplicate aceleaşi măsuri şi personalului cu diverse specializări dobândite, din pricina faptului că tot sistemul naţional al culturii este deja vulnerabilizat şi redus la minimumul posibil. O aplicare a proiectului ordonanţei de urgenţă, fără a se ţine cont de solicitările RNMR, va avea drept consecinţă distrugerea domeniului cultural fără posibilitate de redresare în viitor”, a susţinut Ramona Mocanu.
Ea a arătat că asociaţia va susţine amendamentele care vizează buna funcţionare a instituţiilor de cultură şi va decide modul de acţiune, în funcţie de măsura în care factorii decizionali vor ţine cont de modificările propuse.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More