Politica

Conducerea liberală se reuneşte marţi în şedinţă pentru a discuta strategia de negociere în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern

Conducerea liberală se reuneşte marţi dimineaţă în şedinţă pentru a discuta strategia de negociere pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi implicit a noului Guvern, ca urmare a alegerilor parlamentare din 6 decembrie. După-amiază, liderii liberali urmează să discute cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit news.ro.

Şedinţa conducerii PNL este programată la ora 10:00 şi are loc în contextul în care liderul partidului, Ludovic Orban, a demsionat de la conducerea Executivului, anunţându-şi ca obiective construirea unei majorităţi parlamentare care să nu cuprindă PSD şi implicarea sa în negocierile pentru formarea unui Guvern. De asemenea, preşedintele Iohannis şi-a anunţat intenţi ca în câteva zile să convoace consultări la Cotroceni pentru formarea Guvernului.

Marţi după-amiază, membrii conducerii PNL se întâlnesc cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Am convingerea că, în următoarele negocieri, PNL va avea capacitatea de a da un nou premier şi să realizeze coloana vertebrală pentru saltul de care are nevoie România.”, a mai afirmat Ludovic Orban în declaraţia prin care a anunţat depunerea mandatului de premier.

PNL se situează pe pozţia a doua ca procente obţinute la alegerile parlamentare, prima poziţie fiind deţinută de PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat luni seară, în prima sa reacţie după alegerile parlamentare, că rezultatele alegerilor arată că nu există un câştigător clar ar acestor alegeri, iar dacă ne uităm pe rezultatele provizorii momentan vedem că PNL în 2016 obţinuse 20%, acum a obţinut 25%, deci o creştere clară. USR între timp, împreună cu PLUS a obţinut în 2016 8%, între timp au 15%, evident o creştere, iar PSD, care obţinuse 45%, a scăzut dramatic la 29%.

”Este deci clar, dacă adunăm aceste rezultate, că partidele de centru dreapta împreună au obţinut peste 50% din voturile valabil exprimate. Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu şi din acest motiv a trebuie să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni. În acest fel PSD-ul poate în fine, după un ciclu întreg de alegeri, PSD-ul poate să rămână în afara deciziei politice”, a declarat Iohannis.

El a precizat că se cristalizează o coaliţie de centru dreapta care va putea să propună un Guvern de coaliţie.
”Peste câteva zile voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul parlament. Noul Guvern care va fi format, va gestiona măsurile necesare în pandemie, va prezenta urgent măsuri de reformă mult aşteptate şi de multe ori amânate, va gestiona campania de vaccinare şi cu siguranţă, în cel mai scurt timp, va prezenta un proiect de buget pentru anul 2021, împreună cu modul în care vor fi atraşi banii europeni”, a conchis Klaus Iohannis.

Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

42 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

53 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

9 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More