Afaceri

Conducerea Tarom şi sindicatele, în afară de Sindicatul Unit Tarom, s-au înţeles pentru un nou acord privind drepturile tranzitorii ale salariaților

Conducerea TAROM şi reprezentanții Sindicatului ETOS, ai Sindicatului Independent Operațional TAROM (SIOT), ai Sindicatului Însoțitorilor de Bord din România (SIBR), ai Sindicatului Național Tehnic TAROM (SNTT), ai Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR) și ai Sindicatului Exploatare Tehnică Aeronave (SETA) au convenit recent asupra necesității încheierii unui nou acord privind drepturile tranzitorii ale salariaților, în acest sens fiind semnat şi un Acord valabil pentru perioada 30.08.2022 – 30.09.2022.

Cele două părţi au agreat ca după obținerea de către directorul general a unui nou mandat din partea Consiliului de Administrație privind majorarea unor drepturi prevăzute în Acordul nr. 858/16.02.2021, să încheie un nou acord care să conțină pe lângă drepturile tranzitorii de natură salarială deja stabilite şi alte drepturi colective necesare şi cuvenite pentru asigurarea şi menținerea unui climat de muncă favorabil, la nivelurile stabilite în noul mandat, aplicabil de la data de 01.10.2022.

Într-un mesaj către angajaţi, conducerea Tarom susţine: “Vă aducem la cunoștință faptul că, urmare a eșecului ultimei negocieri a contractului colectiv și încetării valabilității Acordului nr. 858/16.02.2021 la data de 23.08.2022, precum și a declanșării unui conflict colectiv de muncă de către Sindicatul Unit TAROM, conducerea executivă a companiei a convocat în data de 30.08.2022 celelalte sindicate constituite la nivelul TAROM, în vederea identificării unor soluții pentru continuarea protejării drepturilor angajaților companiei.

În urma negocierilor purtate, conducerea executivă, împreună cu reprezentanții Sindicatului ETOS, ai Sindicatului Independent Operațional TAROM (SIOT), ai Sindicatului Însoțitorilor de Bord din România (SIBR), ai Sindicatului Național Tehnic TAROM (SNTT), ai Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR) și ai Sindicatului Exploatare Tehnică Aeronave (SETA) au convenit asupra necesității încheierii unui nou acord privind drepturile tranzitorii ale salariaților, sens în care a fost agreat și semnat Acordul nr. SG 4966/30.08.2022 privind drepturile tranzitorii ale salariaților, valabil pentru perioada 30.08.2022 – 30.09.2022.

Totodată, angajatorul și sindicatele participante la ședința din data de 30.08.2022 au agreat ca după obținerea de către directorul general a unui nou mandat din partea Consiliului de Administrație privind majorarea unor drepturi prevăzute în Acordul nr. 858/16.02.2021, să încheie, în temeiul art. 153 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, un nou acord care să conțină pe lângă drepturile tranzitorii de natură salarială deja stabilite şi alte drepturi colective necesare şi cuvenite pentru asigurarea şi menținerea unui climat de muncă favorabil, la nivelurile stabilite în noul mandat, aplicabil de la data de 01.10.2022.

Din păcate, deși conducerea executivă și-ar fi dorit ca printre semnatarii Acordului nr. SG 4966/30.08.2022 să fie și Sindicatul Unit TAROM, acesta a refuzat să participe la negocieri, ignorând astfel, atât interesele angajaților pe care îi reprezintă, cât și ale celorlalți angajați care nu sunt membri ai vreunui sindicat.

Pentru a exclude orice fel de interpretare cu privire la aplicabilitatea Acordului nr. SG 4966/30.08.2022, precizăm că, în virtutea principiilor nediscriminării și egalității de tratament, consacrate de Codul Muncii, de drepturile prevăzute în acest acord vor beneficia toți angajații Companiei TAROM, inclusiv membrii Sindicatului Unit TAROM.

Mulțumim tuturor reprezentanților sindicatelor semnatare ale Acordului nr. SG 4966/30.08.2022 care au înțeles situația în care se află compania și care s-au gândit nu doar la interesele angajaților pe care îi reprezintă, ci și la ale celorlalți salariați”.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

6 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

13 minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

14 minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

35 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

41 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More