Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut o discuţie “bună” cu vicepreşedintele american J.D. Vance la Conferinţa de la Munchen, dar a apreciat că mai este de lucru pentru un plan de încheiere a războiului provocat de invazia rusă, iar în viziunea sa un asemenea plan trebuie să aibă ca obiectiv să-l “oprească” pe preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
“Trebuie să mai discutăm, să lucrăm mai mult şi să pregătim un plan (despre) cum să-l oprim pe Putin”, a susţinut Zelenski după întrevederea cu J.D. Vance.
La rândul său, vicepreşedintele american a subliniat că obiectivul Statelor Unite este obţinerea unei “păci durabile” în Ucraina, “o pace care să nu readucă un conflict în Europa de Est peste câţiva ani”.
J.D. Vance a apreciat de asemenea în faţa presei că a avut “o discuţie bună” cu Zelenski şi a anunţat că vor urma şi altele, “în zilele, săptămânile şi lunile următoare”.
Preşedintele ucrainean a spus mai devreme că Ucraina va negocia cu Rusia încheierea războiului numai după ce Kievul, Washingtonul şi aliaţii lor îşi vor fi stabilit o poziţie comună.
Preşedintele Zelenski a mai menţionat că preşedintele american Donald Trump nu are un “plan gata pregătit” pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean, după ce liderii de la Casa Albă şi Kremlin au anunţat miercuri, după prima lor convorbire telefonică oficială, iniţierea negocierilor de pace asupra războiului din Ucraina fără să se fi consultat în prealabil cu Kievul şi cu aliaţii europeni, care se tem acum că ar putea fi excluşi de la tratative şi că preşedinţii rus şi american ar putea încerca să tranşeze separat conflictul.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…
În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
Ambasada României a primit o invitație oficială în China, dar, din perspectiva noastră, niciunul dintre…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…
Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…
This website uses cookies.
Read More