Energie

Conferința Energy Week Black Sea, între 28 și 30 septembrie, la București

Între 28 și 30 septembrie va avea loc la București, în format hibrid – offline și online – o nouă ediție a conferinței Energy Week Black Sea. Evenimentul este organizat de compania britanică de consultanță Invest in Network în parteneriat cu Centrul Român al Energiei (CRE), anunță un comunicat de presă.

Financial Intelligence este partener media al evenimentului.

Aflat la a doua ediție, cel mai mare eveniment regional dedicat energiei regenerabile va reuni reprezentanți ai autorităților guvernamentale, ai unor companii din România, Bulgaria, Ucraina, Georgia și Turcia, precum și ai investitorilor, pentru a discuta politicile privind sursele regenerabile de energie (SRE) pentru tranziția energetică, finanțarea energiei regenerabile, a energiei solare și a stocării, a eolianului offshore, a hidrogenului verde, a interconectării regionale și multe altele, prezicează comunciatul.

”Energy Week Black Sea” a fost lansată în anul 2020, într-o perioadă tumultuoasă pentru industria evenimentelor, dar a reunit, totuși, marile companii energetice din peste 20 de țări precum NBT, Scatec Solar, Grupo Cobra, Tractebel Engineering, Siemens Gamesa, Global Hydro, AGL, FMO , BERD, IFC, KfW, DEG (KfW), Green For Growth Fund, Goldwind, IRENA, Mott MacDonald, Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, EDF, Eksim Investment Holding, Asian Development Bank, Enel, CE Oltenia, ROMGAZ, Electrica, Fondul Georgian de Dezvoltare a Energiei, TRYBA ENERGY, EDPR România, Comisia Națională de Reglementare în Energie și Apă Georgiană (GNERC), Agenția de Stat pentru Eficiența Energetică și Economisirea Energiei din Ucraina, Comisia Națională de Reglementare a Energiei și Utilităților (Ucraina), Autoritatea de reglementare a pieței energetice din Turcia, Direcția norvegiană pentru resurse de apă și energie, Operatorul de sistem din Bulgaria și mulți alții.

În 2021, organizatorii sunt încântați să revină la evenimentele offline și să invite toate companiile interesate să se alăture EWBS, un eveniment plin de oportunități. Pentru participanții internaționali, care nu pot călători anul acesta, vor exista transmisii live online, pentru a vizualiza și a participa la dezbateri, pentru a pune orice întrebări și a primi răspunsuri.

În timpul conferinței de 2 zile, participanții vor discuta despre reformele implementate în fiecare țară pentru a încuraja sau extinde în continuare dezvoltarea energiei regenerabile, modul în care țările atrag investitori în concurența globală, scheme de sprijin adecvate și inversări ale politicilor în unele țări. De asemenea, vor aborda intermitența și problemele de securitate energetică ale energiilor regenerabile. Conferința va fi urmată de vizită tehnică și programul cultural.

Aflați mai multe pe site-ul oficial al evenimentului www.bsenergyweek.com sau contactați organizatorii pentru detalii la info@investinnet.com.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

28 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

31 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

37 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

41 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

46 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

50 de minute ago

This website uses cookies.

Read More