Vicepreședintele SUA JD Vance a intervenit în ceea ce a fost în mare parte o discuție cordială între președintele Donald Trump și președintele ucrainean Volodymyr Zelenski, marcând o escaladare dramatică a întâlnirii liderilor din Biroul Oval – și alimentând ceea ce ar putea fi o schimbare majoră în relația SUA-Ucraina, scrie CNN.
President Donald J. Trump and Vice President JD Vance put AMERICA FIRST. pic.twitter.com/AkAvzKpcpb
— The White House (@WhiteHouse) February 28, 2025
Vance a devenit un câine de atac al administrației Trump în materie de politică externă, punându-i în gardă pe aliații europeni la Conferința de Securitate de la Munchen de la începutul acestei luni și subliniind și mai mult acest rol în această seară.
După mai bine de 40 de minute de la începerea întâlnirii, Vance a luat cuvântul pentru a-l lăuda pe Trump și pentru a critica administrația Biden, determinându-l pe Zelenski să ofere o lecție de istorie a agresiunii Rusiei în Ucraina și să explice temeiul neîncrederii sale în președintele Vladimir Putin.
„Despre ce fel de diplomație, JD, vorbești?” a întrebat Zelenski.
„Vorbesc despre genul de diplomație care va pune capăt distrugerii țării tale”, a spus Vance, arătând în mod repetat cu degetul spre Zelenski în timp ce vorbea.
Vicepreședintele a început să-l ironizeze pe liderul ucrainean.
„Domnule președinte, cu tot respectul, cred că este lipsit de respect din partea dvs. să veniți în Biroul Oval pentru a încerca să vă justificaţi în fața presei americane… Ar trebui să îi mulțumiți președintelui pentru că încearcă să pună capăt acestui conflict”, a spus el.
Vance a continuat să ridice vocea: „Credeți că este respectuos să veniți în Biroul Oval al Statelor Unite ale Americii și să atacați administrația care încearcă să prevină distrugerea țării voastre?”
Zelenski a răspuns, avertizându-i pe liderii americani cu privire la problemele care ar putea ajunge şi în SUA ca urmare a războiului Rusiei din Ucraina. De aici, Trump a continuat.
Iar Vance l-a criticat în continuare pe Zelensky, spunând: „Ați spus „mulțumesc” măcar o dată în întreaga întâlnire? În întreaga întâlnire, ați spus „mulțumesc”? … Oferiți câteva cuvinte de apreciere pentru Statele Unite ale Americii – și pentru președintele care încearcă să vă salveze țara”.