Politica

Congres extraordinar al PSD, la Palatul Parlamentului, pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale

Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), prezent la eveniment 

Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale are los astăzi, la Palatul Parlamentului. Anterior, Comitetul Executiv Naţional al PSD a propus-o pe Viorica Dăncilă, prim-ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat, drept candidat al partidului la scrutinul prezidenţial din toamna acestui an.

Pe 23 iulie, după reuniunile de conducere ale partidului în care a fost validată candidat al PSD, liderul social-democraţilor, Viorica Dăncilă, a declarat că decizia Biroului Permanent Naţional şi a Comitetului Executiv Naţional de a o desemna candidat la prezidenţiale o onorează şi o responsabilizează, menţionând că ştie că nu va fi o luptă uşoară, pentru că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă.

Surse social-democrate au precizat pentru AGERPRES că la congresul extraordinar al PSD, care se va desfăşura începând cu ora 12.00, urmează să fie prezenţi aproximativ 1.000 de delegaţi din partea organizaţiilor social-democrate din teritoriu. Totodată, la congresul PSD urmează să fie prezent şi Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More