International

Congresul SUA a adoptat planul de susţinere economică în valoare de 900 de miliarde de dolari

Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat luni seara un plan de sprijin în valoare de aproape 900 de miliarde de dolari menit să ajute familiile şi companiile americane grav afectate de pandemia cu noul coronavirus, transmit marţi AFP, dpa şi Reuters, citate de Agerpres.

Aprobarea acestui plan de Camera reprezentanţilor, iar apoi de Senat, cele două camere ale legislativului SUA, deschide calea ratificării sale de către preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

Între măsurile cuprinse în pachetul în valoare de 892 de miliarde USD se numără o majorare temporară a alocaţiei de şomaj acordate săptămânal în SUA şi un cec unic de 600 de dolari pentru o bună parte dintre angajaţi, care ar putea fi distribuit înainte de sfârşitul anului.

De asemenea, circa 275 de miliarde de dolari vor fi alocaţi sub formă de credite nerambursabile micilor afaceri cum sunt restaurantele, devastate de criza coronavirusului.

Între altele, programul mai prevede bani şi pentru şcoli, companiile aeriene şi distribuirea de vaccinuri.

Proiectul a fost aprobat de reprezentanţi luni seara cu 359 de voturi pentru şi 53 împotrivă. În Senat, 92 de senatori au votat în favoarea planului, iar şase împotriva sa, cu puţin timp înainte de miezul nopţii ora locală (05.00 GMT).

Unda verde a Congresului vine după luni întregi de dispute între legislatori, democraţii încercând să majoreze sumele propuse. Varianta lor iniţială prevedea peste 3000 de miliarde de dolari, notează dpa.

Împreună cu pachetul de măsuri de stimulare a economiei, Congresul a adoptat şi bugetul federal anual al guvernului, în valoare de 1,4 mii de miliarde de dolari.

Cele două legi, făcute publice cu doar câteva ore înainte de vot, însumează peste 5000 de pagini, iar unii legislatori s-au plâns că nu pot fi consultate în mod corespunzător.

Democraţii, care insistă că pachetul de sprijin economic nu este suficient, au în vedere adoptarea unui nou plan după învestirea lui Joe Biden ca preşedinte, în ianuarie anul viitor.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More