Comunicate de presa

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piața producției și comercializării cimentului din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere  anticoncurenţială  între HOLCIM (ROMANIA) S.A., CRH CIMENT (ROMANIA) S.A. şi HEIDELBERGCEMENT ROMÂNIA S.A. realizată prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a preţurilor practicate de întreprinderile implicate, începând cu anul 2010.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediile companiilor investigate, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigatie.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

4 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

4 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

7 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More