Afaceri

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania GlaxoSmithKline srl cu 11,9 milioane lei

Consiliul Concurentei a sancționat compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care și le-a asumat în cadrul investigației privind un posibil abuz de poziţie dominantă, potrivit unui comunicat.

Consiliul Concurenței a încheiat, în 2017, o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al GSK, după ce compania și-a asumat o serie de angajamente referitoare la medicamentele Avodart și Seretide, pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială.

Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piața din România timp de doi ani, în cantități care să acopere cererea pacienților, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente.

În urma monitorizării implementării angajamentelor, Consiliul Concurentei a constatat nerespectarea parțială a acestora, prin încetarea comercializării a trei forme ale produsului Seretide înainte de termenul prevăzut, de doi ani. Practic, prin acțiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Angajamentele asumate de GSK asigurau implementarea efectivă a reglementărilor în domeniu, care prevăd că un producător trebuie să aprovizioneze, cu precădere, piața națională, constituind o garanție suplimentară a faptului că pacienții români au acces la medicamentele relevante. Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate într-o investigație şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de implementare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă. Astfel, încălcarea obligațiilor asumate reprezintă o faptă gravă, fiind pus sub semnul întrebării obiectivul urmărit, respectiv restabilirea mediului concurenţial” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice.

Decizia autorității de concurență, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituției, www.consiliulconcurentei.ro, poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

11 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

11 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

11 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

11 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

12 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More