Afaceri

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz 

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schwarz intenționează să preia magazinele La Cocoș.

În același timp, autoritatea analizează și tranzacțiile prin care supermarketul La Cocoș SA intenționează să preia, prin intermediul unor contracte de închiriere, două spații comerciale situate în municipiul Arad, respectiv comuna Bradu, din județul Argeș, potrivit unui comunicat.

Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare.

La Cocoș operează în prezent patru magazine în România, două în Ploiești, unul în București și unul în Brașov, prin intermediul cărora se comercializează produse de consum curent, preponderent alimentare.

În cadrul analizei, autoritatea de concurență va evalua impactul operațiunilor asupra consumatorului final și furnizorilor pe piața comercializării bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită retailerii și furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observații cu privire la achiziția notificată.

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), aceste operațiuni trebuie autorizate de Consiliul Concurenței, care le va evalua în scopul stabilirii compatibilității lor cu un mediu concurențial normal și va emite decizii în termenele prevăzute de lege.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

35 de minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

48 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

49 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

o oră ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More