Update articol:

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Sabon Holdings de către Yves Rocher

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Sabon Holdings de către Yves Rocher
 - poza 1

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care compania Laboratoires de Biologie Vegetale Yves Rocher intenţionează să preia Sabon Holdings SRL, urmând să emită o decizie în termenele prevăzute de lege, a anunţat autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Grupul Rocher produce şi comercializează o gamă largă de produse cosmetice, ce include produse de îngrijire a feţei şi îngrijire corporală, îngrijire a părului etc. Mărcile de produse cosmetice deţinute de Grupul Rocher sunt prezente şi pe piaţa românească.

Yves Rocher Romania SRL, filială a Grupului Rocher, vinde produse Yves Rocher atât în magazinele sale fizice dedicate, precum şi on-line, prin comandă prin poştă şi vânzări directe.

Sabon Holdings SRL comercializează numai produse sub marca Sabon, atât prin intermediul unor magazine fizice dedicate, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi, Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Sibiu, precum şi on-line. Compania Sabon are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie, în magazine specializate.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (06/11/2025)

Aprobarea Consiliilor Concurentei din Romania, Bulgaria si Republica Moldova

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (06/11/2025)

Completare Convocare AGOA din 20 noiembrie 2025

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (06/11/2025)

Hotarari AGA E 06.11.2025

PREFAB SA (PREH) (06/11/2025)

Renuntare mandate membrii Consiliul de Administratie