Afaceri

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. intenționează să preia Profi Rom Food

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V., parte din grupul Ahold Delhaize, intenționează să preia Profi Rom Food S.R.L, potrivit unui comunicat.

Delhaize „The Lion” Nederland B.V. este o companie a grupului Ahold Delhaize, prezent pe piața românească prin intermediul Mega Image S.R.L., care are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.

Profi Rom Food S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Profi Rom Food S.R.L. este deținută de MEP Retail Luxco S.à.r.l., parte a grupului de investiții MidEuropa.

În cadrul analizei, autoritatea de concurență va evalua impactul operațiunii asupra consumatorului final și al furnizorilor pe piața de vânzare cu amănuntul a bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observații cu privire la achiziția notificată.

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

o oră ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More