Afaceri

Consiliul Concurenţei – anchetă pe piaţa medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare

Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză privind producţia şi comercializarea medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul acestui studiu vor fi analizate condiţiile structurale ale pieţelor, relaţiile contractuale existente între diferiţi actori ce desfăşoară activităţi în sectorul producţiei şi comercializării medicamentelor eliberate fără reţetă/suplimentelor alimentare şi se va efectua o analiză detaliată a cadrului legislativ aplicabil.
În cazul în care vor fi identificate disfuncționalități care afectează mediul concurențial, Consiliul Concurenței va putea propune modificarea sau revizuirea reglementărilor existente, va putea emite clarificări sau atenționări către mediul de afaceri sau administrația publică, cu scopul de a îmbunătăți eficiența economică a sectorului şi de a proteja interesele consumatorilor. De asemenea, în situaţia în care descoperă indicii, Autoritatea de concurenţă poate declanşa investigaţii privind posibila încălcare a legii.

Pe parcursul analizei pieţelor de producţie şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală, precum şi a suplimentelor alimentare, Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi. Ca urmare, autoritatea de concurenţă îşi doreşte o cooperare activă cu toţi actorii implicaţi în acest sector, fie instituţii publice, fie companii, şi îşi exprimă disponibilitatea de a primi orice informaţii relevante.

Autoritatea de Concurenţă nu are doar un rol corectiv, ci şi unul preventiv, prin monitorizarea pieţelor, respectiv supravegherea comportamentului actorilor pe aceste pieţe şi a metodelor folosite de aceştia, având ca scop final protecţia intereselor consumatorilor.
“Sectorul farmaceutic este foarte important pentru noi, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative, dar ne-am şi implicat atât prin anchete sectoriale şi investigaţii privind practici anticoncurenţiale (unele finalizate cu sancţiuni), cât şi prin analiza concetrărilor economice din domeniu. Am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru dezvoltarea unor noi reglementări privind obligaţia de serviciu public”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a derulat mai multe analize privind piaţa farmaceutică în urma cărora a făcut o serie de recomandări care au fost preluate de Ministerul Sănătăţii în legislaţia din domeniu. Astfel, recomandările Consiliului Concurenței de a poziţiona medicamentul generic şi cel inovativ ieşit de sub brevet, la acelaşi nivel de preţ, au fost preluate în Ordinul (nr. 368/2017) pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. De asemenea, la propunerea Consiliului Concurenţei, s-a introdus obligaţia de a asigura stocuri de medicamente atât producătorilor, cât și distribuitorilor, iar farmaciile au obligația de a transmite distribuitorilor comenzi justificate și de a le onora către pacienţi în termen de 24/48 ore. La propunerea Autorităţii de Concurenţă a fost eliminat criteriul geografic care împiedica deschiderea de noi farmacii, fapt care a condus la îmbunătăţirea accesibilităţii pacienţilor la servicii farmaceutice.
În ceea ce priveşte tranzacţiile din domeniul farmaceutic, Consiliul Concurenţei a impus condiţii în situaţiile în care a avut îngrijorări privind efectele asupra pieţei. De exemplu, Grupul Penta/Dr. Max a trebuit să cesioneze 18 farmacii Arta din București și Timișoara pentru a prelua A&D Pharma Holdings.

La sfârşitul lunii iunie, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa imunoglobulinelor normale umane. În cadrul investigaţiei ce vizeză posibila limitare a aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobulină umană normală cu scopul eliminării taxei clawback şi obţinerii unui cadru fiscal mai favorabil, au fost efectuate simultan inspecţii inopinate atât în România, cât şi în Belgia şi în Italia.
De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare două investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Roche Romania SRL pe piața anumitor produse oncologice din România.

Articole recente

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

44 de minute ago

Ungaria: Orban le promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe, în perspectiva alegerilor din 2026

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru…

47 de minute ago

Trump afirmă că BRICS acționează împotriva Americii și a dolarului american

Potrivit președintelui SUA, BRICS dorește să submineze statutul dolarului ca monedă de rezervă mondială Președintele…

53 de minute ago

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

o oră ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

o oră ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More