Banci

Consiliul Concurenţei, din nou în control inopinat la bănci

Inspectorii Consiliului Concurenţei au descins, marţi, în sediile băncilor comerciale din ţară, fiind suspectate de înţelegere tip cartel, de data aceasta în legătură cu raportări în Biroul de Credit, arată sursele Profit.ro, după ce în noiembrie anul trecut un control similar a strâns probe de cartel la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, conform News.ro.

Controlul, derulat până marţi seara târziu, a vizat strângerea de probe pentru demonstrarea înţelegerii anticoncurenţiale, fiind verificate computere, e-mailuri şi telefoane ale bancherilor, relatează Profit.ro.

Toate băncile comerciale din ţară raportează şi pot verifica în baza de date a Biroului de Credit, la care sunt asociate, clienţii care au întârziat cu mai mult de o lună achitarea ratelor la împrumuturi, persoanele care au comis fraude sau infracţiuni, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, faţă de  instituţiile financiare asociate în birou, precum şi clienţii care au dat informaţii false când au solicitat credite. Baza de date a Biroului stochează şi informaţii pozitive, despre clienţii fără restanţe (produse de finanţare utilizate, inclusiv carduri de credit/overdraft sau credite nevoi personale, cu detalii despre valoarea creditelor, soldul rămas, rata lunară, limita cardului sau durata finanţării). Biroul realizează rapoarte de credit ale solicitanţilor de împrumuturi şi le calculează un scor al riscului de neplată. Baza de date poate fi consultată atât de bănci, cât şi de IFN-uri, asigurători, recuperatori de creanţe. Biroul de credit a fost înfiinţat de 20 de bănci acţionare (18 azi) şi are în prezent 77 de instutuţii participante.

Consiliul Concurenţei poate face inspecţii inopinate la orice companie sau instituţie financiară din ţară şi poate ridica orice probă, dacă obţine autorizaţie de la Curtea de Apel şi dacă aceste controale sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării unor posibilele practici anticoncurenţiale. Nicio inspecţie inopinată nu reprezintă o antepronunţare asupra vinovăţiei companiilor verificate.

Cel mai recent control inopinat de amploare la bănci avut loc la începutul lunii noiembrie 2022.

 

Articole recente

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

6 minute ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

53 de minute ago

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More