Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConsiliul Concurenţei recomandă eliminarea prevederilor legale care obligă companiile din domeniul consultanţei fiscale şi auditului financiar să fie deţinute de acţionari profesionişti în aceste domenii, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Recomandarea vine în urma studiului derulat pe această piaţă şi pus în dezbatere publică.
Astfel, autoritatea de concurenţă a finalizat studiul în care a analizat dacă prevederile legale care condiţionează înfiinţarea sau autorizarea firmelor din domeniul consultanţei fiscale şi al auditului financiar de existenţa în acţionariatul acestora a profesioniştilor din domeniile respective reprezintă bariere care afectează concurenţa, prin restricţionarea accesului operatorilor economici pe pieţele respective.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că modificarea legislaţiei în sensul eliminării prevederilor referitoare la deţinerea capitalului social de către persoane care sunt consultanţi fiscali ar putea conduce la întărirea concurenţei şi la accesul mai multor furnizori de servicii pe piaţă. În acelaşi timp, asigurarea unor condiţii pentru stimularea concurenţei ar putea avea ca efect creşterea calităţii serviciilor şi a eficienţei, contribuind la promovarea intereselor clienţilor.
Studiul privind impactul asupra concurenţei a prevederilor legale care condiţionează înfiinţarea/autorizarea firmelor din domeniul consultanţei fiscale şi al auditului financiar de existenţa în acţionariatul acestora a profesioniştilor din domeniile respective poate fi consultat pe pagina web a instituţiei până la data de 7 noiembrie 2022.
Preşedintele Donald Trump a sugerat luni ca marile companii americane să nu mai publice rapoarte…
Serviciul de Protecţie a Statului (SOP) din Polonia a neutralizat o dronă care zbura deasupra…
Probele de ADN prelevate de la două obiecte găsite în apropierea locului asasinării influencerului conservator…
Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson l-a acuzat luni pe omologul său maghiar că răspândește „minciuni scandaloase”,…
Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe platforma sa Truth Social că armata americană a…
Există zone de mare corupţie care nu sunt "atacate" de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), a…
This website uses cookies.
Read More