Update articol:

Consiliul Concurenței: Tranzacția Bonafarm-FrieslandCampina poate influența structura pieței lactatelor

Logo Consiliul Concurentei

Tranzacția prin care Grupul Bonafarm intenționează să preia brandul Napolact de la FrieslandCampina România poate influența structura pieței locale a lactatelor, aceasta fiind caracterizată printr-un grad ridicat de fragmentare și simetrie relativă a costurilor între jucători, relevă Raportul privind evoluția concurenței în sectoare cheie, lansat vineri de Consiliul Concurenței.

  • Sebastian Burduja a avertizat împotriva preluării Napolact de maghiarii de la Bonafarm: „O potențială strategie a unui stat în conflict cu UE”

Fostul ministru Sebastian Burduja, în prezent consilier al premierului Ilie Bolojan, a tras un semnal de alarmă cu privire la preluarea brandului Napolact de către grupul maghiar Bonafarm, apreciind că tranzacția este o problemă de securitate națională.

Cel care controlează grupul este Sándor Csányi, cel mai bogat om din Ungaria, cu o avere de aproape 2 miliarde de euro și unul dintre apropiații lui Viktor Orban.

„Profilul domnului Sándor Csányi transcende calitatea de simplu investitor privat, conturându-se ca un pilon central al modelului de capitalism de stat promovat de guvernul condus de domnul Viktor Orbán. Legăturile sale strânse și documentate cu premierul Viktor Orbán indică un model economic în care marile conglomerate nu acționează independent de agenda politică a guvernului, ci devin, în esență, instrumente pentru proiectarea puterii economice și politice a statului maghiar în regiune. Prin urmare, o investiție realizată de Bonafarm în România nu poate fi evaluată ca o simplă decizie de afaceri a unei companii private, ci trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu principiile Uniunii Europene și interesele naționale ale României”, a spus Burduja.

De asemenea, el a cerut analizarea dosarului de vânzare de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD).

 

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL TIMISOARA (TIM26D) (14/11/2025)

Plata rata cupon 69, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda pentru cuponul 70

MUNICIPIUL TIMISOARA (TIM26C) (14/11/2025)

Plata rata cupon 70, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda pentru cuponul 71

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26B) (14/11/2025)

Plata rata cupon 72, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda pentru cuponul 73

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26A) (14/11/2025)

Plata rata cupon 74, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda pentru cuponul 75

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26) (14/11/2025)

Plata rata cupon 76, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda pentru cuponul 77