Categories: Fără categorie

Consiliul Concurenţei verifică clinicile care efectuează teste COVID-19

Consiliul Concurenţei are în derulare o analiză la clinicile care efectuează teste COVID-19, pentru a vedea dacă acestea respectă legislaţia în materie de concurenţă, a transmis biroul de presă al instituţiei, miercuri, la solicitarea Agerpres.

În ultima perioadă, cererile de teste COVID au crescut foarte mult, la fel şi preţurile.

Astfel, potrivit propriilor pagini de Internet, la centrul de testare Drive-Thru al clinicii Ok Medical, preţul unui test RT PCR SARS-CoV-2 este de 450 de lei în timp ce la MedSana, tariful ajunge la 420 de lei, iar la Regina Maria şi Sanador, 390 de lei.

La Gral Medical, preţul este de 380 de lei, cu o taxă suplimentară de 200 de lei dacă se doreşte rezultatul în 24 de ore.

Clinica Sante efectuează teste COVID pentru 350 de lei, iar MedLife, pentru 340 de lei. Laboratoarele Synevo afişează pe site preţul de 285 de lei, însă precizează că produsul este momentan indisponibil.

La începutul lunii iulie, preţurile variau între 280 şi 390 de lei, însă, de atunci, mai multe ţări au introdus obligativitatea testării pentru cetăţenii români.

Potrivit raportărilor Grupului de Comunicare Strategică, circa 40% dintre testele efectuate la nivel naţional sunt la cerere.

Autorităţile fac zilnic un număr de 26.000 de teste, iar gradul de siguranţă este de 98%, a declarat joia trecută, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan.

“Testele PCR au siguranţă foarte mare, specificitatea şi sensibilitatea lor este de 98%, însă numărul mare de testări, de 26.000 (pe zi – n. r.), pot să pună probleme de gestiune a probelor, de transfer al probelor. Verificăm aceste lucruri, astfel încât această metodă să fie din ce în ce mai sigură la nivel global”.

Moldovan a subliniat că autorităţile fac eforturi pentru creşterea gradului de precizie în procesul de testare.

“Capacitatea de testare a crescut foarte mult pe parcursul acestei epidemii, de la un laborator la peste 180, se fac peste 20.000 de testări pe zi. Problema care se ridică în această etapă este de creştere a siguranţei acestei testări – s-au ridicat diverse probleme – astfel încât să putem controla efectiv cum se realizează ea la nivelul acestor laboratoare, dincolo de documentele pe care ei le-au depus la Direcţia de Sănătate Publică, pentru a creşte precizia lor şi a avea o siguranţă cât mai mare. Acesta este dezideratul în acest moment. Dacă nu mă înşel (în România se procesează zilnic – n. r.) 26.000 de teste pe zi, însă cifra este variabilă în funcţie de numărul persoanelor implicate în fiecare moment în fiecare laborator. Există ture, există weekend, deci cam pe aici suntem cu nivelul de testare în această etapă”, a susţinut secretarul de stat.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

29 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

59 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More