Categories: Fără categorie

Consiliul de Securitate îi încredinţează lui Antonio Guterres un al doilea mandat de şef al ONU

Consiliul de Securitate a aprobat marţi încredinţarea unui al doilea mandat lui Antonio Guterres, în vârstă de 72 de ani, la conducerea ONU între 2022 şi 2026, perioadă în cursul căreia este aşteptat să se concentreze pe rezolvarea de conflicte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Secretar general al ONU din ianuarie 2017, fostul premier portughez a fost singurul candidat în cursă. Alte 12 candidaturi individuale nu au fost acceptate pe motiv că nu au fost susţinute de una din cele 193 de ţări membre ale Organizaţiei.

În cadrul unei scurte sesiuni în spatele uşilor închise, Consiliul de Securitate, esenţial în procesul de numire, a decis în unanimitate să recomande Adunării Generale a ONU să prelungească mandatul secretarului general, a anunţat preşedintele său în exerciţiu, ambasadorul estonian Sven Jürgenson. Confirmarea oficială a Adunării este aşteptată în curând.

După un prim mandat consacrat limitării consecinţelor potenţial drastice pentru Organizaţie ale politicii unilaterale a lui Donald Trump, Antonio Guterres va trebui să aibă “un plan de luptă pentru toate crizele arzătoare”, consideră un diplomat.

În acest domeniu, bilanţul său din ultimii cinci ani este unul slab, în contextul în care Siria, Yemen sau Mali sunt încă în căutarea unei soluţii politice, comentează AFP. A fost găsită o denumire pentru Macedonia, care a devenit Macedonia de Nord, iar în Libia a început un proces de pacificare, însă acolo ONU are un rol de acompaniere a acestui proces declanşat de libieni.

Adept al unei diplomaţii de culise, Antonio Guterres dă asigurări că va lucra neobosit, pentru a evita o agravare a conflictului din Cipru sau pentru a încerca să limiteze veleităţile războinice ale puterii din Etiopia în regiunea Tigray şi să mobilizeze Consiliul de Securitate.

Rezultatele sunt limitate, afirmă mai multe surse diplomatice sub acoperirea anonimatului, unele reamintind de pasivitatea ONU în faţa genocidului asupra etnicilor rohingya în Myanmar începând din 2017.

La începutul lunii mai, Antonio Guterres sublinia că “elementele cheie ale activităţilor” sale se bazează pe discreţie.

“Uneori, pentru a fi eficient, trebuie să acţionezi discret, pentru a stabili canale de legătură între părţi. Ele sunt esenţiale pentru a evita ce e mai rău în confruntări şi pentru a încerca să găsim soluţii”, a spus el atunci.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

2 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

5 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

5 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More