International

Consiliul Europei condamnă anexarea rusă “ilegală” a teritoriilor ucrainene

Liderii Consiliului Europei, organizaţie garantă a drepturilor omului pe continent la care Rusia nu mai este afiliată, au condamnat vineri “anexarea ilegală a teritoriilor ocupate în Ucraina” de către Moscova, potrivit AFP, precizează Agerpres.

“Consiliul Europei condamnă ferm decizia Federaţiei Ruse de a proceda la anexarea ilegală a teritoriilor pe care le ocupă în prezent în Ucraina”, au declarat într-un comunicat comun preşedintele Comitetului de miniştri al Consiliului, Simon Coveney, secretarul general al organizaţiei europene, Marija Pejcinovic Buric, precum şi preşedintele Adunării Parlamentare (APCE), Tiny Kox.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze prin videoconferinţă APCE în cursul sesiunii viitoare a acesteia, preconizată să aibă loc în 10-14 octombrie, a anunţat vineri într-un comunicat instituţia.

“Schimbarea forţată a frontierelor internaţionale în detrimentul unui alt stat suveran şi aşa-zisele ‘referendumuri’ care au precedat-o constituie o gravă încălcare a dreptului internaţional şi nu pot fi recunoscute”, se menţionează în document.

“În calitate de putere ocupantă, Rusia continuă să-şi asume întreaga responsabilitate pentru respectarea drepturilor omului în teritoriile vizate, precum şi în Crimeea ocupată”, apreciază semnatarii.

“Decizia preşedintelui (rus Vladimir) Putin de a anexa ilegal teritorii ocupate în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie pune grav în pericol ordinea juridică existentă în Europa după 1945”, a denunţat la rândul său Leendert Verbeek, preşedintele Congresului puterilor locale şi regionale, un organism al Consiliului Europei.

Vladimir Putin a semnat vineri în cadrul unei ceremonii la Kremlin anexarea a patru regiuni ale Ucrainei pe care Moscova le ocupă total sau parţial. Aceste anexări intervin după şapte luni de ofensivă rusă în Ucraina şi ‘referendumuri’ organizate de urgenţă în regiunile ocupate, care au fost denunţat ca “simulacre” de Kiev şi aliaţii săi. Aceştia au jurat să nu recunoască “niciodată” rezultatele acestora.

Rusia a fost exclusă în martie din Consiliul Europei, la scurt timp după declanşarea invaziei în Ucraina. Din 16 septembrie, ea a părăsit Convenţia europeană a drepturilor omului, text ratificat de Moscova în 1988 şi a cărui respectare este controlată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organismul juridic al Consiliului Europei, ambele având sediul la Strasbourg.

Articole recente

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

25 de minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

49 de minute ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

50 de minute ago

Ayatollahul Khamenei acuză Washingtonul că vrea să “subjuge” Iranul şi cheamă la unitate

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a chemat duminică la unitate în faţa a…

52 de minute ago

Trump amenință că va trimite trupe în Maryland și va retrage fondurile pentru un pod

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminica aceasta că va trimite trupe în statul Maryland…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More