Categories: Fără categorie

Consiliul Național al IMM-urilor solicită guvernului asumarea unor termene clare de implementare a măsurilor pentru relansarea economică a României

Consiliul Național al IMM-urilor din România solicită Guvernului României, prezentarea pachetului de măsuri de relansare economică într-un format unitar, cuprinzând măsurile, termenele de implementare și bugetele alocate, potrivit unui comunicat de presă.

O astfel de prezentare va asigura stabilitatea și predictibilitatea mediului de afaceri și va clarifica direcțiile de revenire și dezvoltare economică pentru perioada următoare, având în vedere faptul că pandemia COVID-19 a afectat competitivitatea unor sectoare economice.

Ținând cont de măsurile și susținerea acordată acestora de către Guvernul României, antreprenorii își vor putea elabora strategii și planuri de afaceri pe termen  mediu și lung ținând cont de măsurile anunțate și direcțiile de dezvoltare economică pe care acesta le va susține în următoarea perioadă.

“O importanță mai mare decât nivelul pachetului financiar de măsuri o are asumarea unor termene clare, precise și fără echivoc de implementare a unor măsuri menite să relanseze economia României. Până în acest moment au fost prezentate o serie de intervenții economice de la granturi până la flexibilizarea forței de muncă dar nu avem un calendar clar de implementare a acestor măsuri. Cel mai important este nu CÂT ci CUM și CÂND. Cerem Guvernului publicarea în această săptămână a calendarului de măsuri cu termene, bugete alocate, responsabili de implementare”, Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Mai mult, organizaţia patronală avansează Guvernului o listă de investiţii de bază, investiţii de lanţ valoric şi stimulare a consumului, investiţii de tip suport şi investiţii sistemice naţionale, se arată în comunicatul CNIPMMR.

Pe lista investiţiilor sistemice naţionale antreprenorii propun autostrăzi, centre de colectare şi distribuţie a produselor agroalimentare, anveloparea de blocuri şi lucrările publice de interes local de infrastructură rutieră şi energetică (gaz metan, electricitate).

În opinia membrilor CNIPMMR investiţiile guvernamentale de tip lanţ valoric şi dedicate stimulării consumului ar trebui să se orienteze către granturi pentru producătorii din industria agroalimentară, sau fabrici de produse strategice (materiale medico-sanitare), granturi pentru firme IT ce lucrează pentru digitalizarea instituţiilor statului şi acordarea de vouchere de turism şoi pentru digitalizare precum şi bonuri de consum pentru populaţia afectată de criză. Aceste bonuri se vor putea folosi pentru masă şi servicii (frizer, stomatolog).

Investiţiile de tip suport indicate de către patronii de IMM-uri sunt susţinerea de parcuri industriale şi de centre suport pentru întreprinderile mici, centre regionale de susţinere a exportului şi atragere a investiţiilor, crearea unui fond naţional equity – PPP.

Membrii CNIPMMR mai propun ca statul să facă investiţii în start-upuri digitale, medicale, în transformarea digitală societală a IMM-urilor, în educaţia RU privind digitalizarea şi acordarea de granturi pentru muncă flexibilă şi crearea de noi locuri de muncă, se mai arată în comunicat.

 

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

28 de minute ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

33 de minute ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

35 de minute ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

36 de minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

39 de minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

40 de minute ago

This website uses cookies.

Read More