Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConsiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, pentru a valida candidatura liderului liberal Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale.
Reuniunea va avea loc, începând cu ora 11,00, la Palatul Parlamentului, fiind aşteptaţi să participe aproximativ 1.400 de delegaţi.
”Duminică, Partidul Naţional Liberal se reuneşte în cadrul Consiliului Naţional, unde va fi votat candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale. Vom discuta despre viziunea noastră pentru o Românie mai prosperă şi mai sigură – în care familiile sunt protejate, tinerii au oportunităţi de creştere şi locuri de muncă, iar seniorii sunt respectaţi pentru toată munca şi dedicarea lor”, au informat reprezentanţii formaţiunii, potrivit Agerpres.
Joi, Biroul Executiv al PNL a votat o derogare pentru ca Nicolae Ciucă să poată candida la alegerile prezidenţiale din partea formaţiunii politice, având în vedere că liderul liberalilor nu avea vechimea în partid necesară, potrivit Statutului, a anunţat prim-vicepreşedintele formaţiunii, Rareş Bogdan.
Nicolae Ciucă a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la Preşedinţie este nevoie, potrivit Statutului PNL, de cinci ani vechime.
“Duminică avem Consiliul Naţional, cu 1.400 de delegaţi, în care votăm o candidatură definitivă, votată de BPN, o încărcare a domnului Ciucă cu această candidatură. Dânsul a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la Preşedinţie e nevoie, potrivit Statutului PNL, de cinci ani. Domniei sale îi lipseau câteva săptămâni pentru a se înscrie în cursa electorală, cred că vreo trei săptămâni, nici măcar o lună. Cu toate acestea, a fost nevoie de o derogare, votată în unanimitate de către Biroul Executiv Central, format din 57 de persoane, pentru ca domnia sa să se înscrie în cursa electorală”, a spus Rareş Bogdan, la TVR info.
În 29 august, Biroul Politic Naţional al partidului l-a desemnat pe Nicolae Ciucă drept candidat pentru alegerile prezidenţiale, această decizie urmând a fi supusă aprobării Consiliului Naţional.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More