Politica

Consiliul Naţional PNL – duminică; se aleg celelalte funcţii de conducere

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, la Romexpo, pentru alegerea celorlalte funcţii de conducere din partid, după ce cu o zi în urmă a fost ales noul preşedinte al liberalilor, Florin Cîţu.

Astfel vor fi aleşi secretarul general, prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii, dar şi membri ai Biroului Executiv al PNL. Printre cei susţinuţi de Cîţu se numără Dan Vîlceanu – secretar general şi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Pentru funcţiile de vicepreşediţi în echipa Cîţu figurau Nicolae Ciucă, Alexandru Muraru, Alin Nica, Alin Tişe, Cristian Buşoi, Robert Sighiartău, Daniela Câmpean, Sorin Câmpeanu, George Stângă, Pavel Popescu, Gheorghe Falcă, Florin Roman iar ca vicepreşedinţi coordonatori ai comisiilor de specialitate figurau: Virgil Popescu – vicepreşedinte Economie, Mircea Fechet – vicepreşedinte Mediu, Florin Roman – vicepreşedinte Administraţie, Monica Anisie -vicepreşedinte Români de Pretutindeni, Alina Ghorghiu vicepreşedinte Grupuri Vulnerabile şi Minorităţi, Adrian Cozma – vicepreşedinte Tineret şi Sport.

În ceea ce priveşte posturile de vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare, pe listă se regăseau: Ionel Bogdan – vicepreşedinte Nord Vest, Nelu Tătaru – vicepreşedinte Nord Est, Ciprian Dobre – vicepreşedinte Centru, Marcel Vela – vicepreşedinte Vest, Gigel Ştirbu – vicepreşedinte Sud Vest, Silviu Coşa – vicepreşedinte Sud Est, Hubert Thuma – vicepreşedinte pentru regiunea Bucureşti – Ilfov. De asemenea, Stelian Bujduveanu figura pentru funcţia de trezorier.

Din tabăra Orban, posibili candidaţi sunt Virgil Guran, Adrian Veştea, Vlad Nistor, potrivit stiripesurse.ro.

La Consiliul Naţional vor participa 2.000 de delegaţi.

La începutul lunii septembrie, Statutul PNL a fost modificat, una dintre schimbări vizând creşterea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.

Florin Cîţu a câştigat sâmbătă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a obţinut 2.878 de voturi “pentru” din partea delegaţilor la Congresul PNL, iar Ludovic Orban – 1.898 de voturi “pentru”.

De asemenea, Daniel Buda a fost ales preşedinte al Curţii de Arbitraj cu 2.381 de voturi, iar Mihai Barbu – preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori cu 3.808 voturi.

Articole recente

Donald Trump a fost primit de regele Charles la Windsor, în prima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit

Preşedintele american Donald Trump a ajuns miercuri în jurul prânzului la castelul Windsor, fiind primit…

3 ore ago

Inteligenţa artificială ar urma să majoreze comerţul global cu 37% (OMC)

Inteligenţa artificială (AI) are potenţialul de a majora semnificativ schimburile comerciale de bunuri şi servicii,…

3 ore ago

Polonia cere Uniunii Europene să înceteze importurile de petrol din Rusia cel mai târziu în 2026

Polonia a cerut statelor membre ale Uniunii Europene care încă mai achiziţionează energie din Rusia…

3 ore ago

Președintele ANRE, George Niculescu, a fost ales astăzi Vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER

Președintele ANRE, George Niculescu, a fost ales astăzi Vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER…

3 ore ago

Preşedintele bulgar îndeamnă la o cooperare amplă în domeniul apărării la nivel european

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a afirmat miercuri că Europa ar trebui să depăşească fragmentarea profundă…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More