Politica

Consiliul Naţional Tripartit a stabilit majorarea salariului minim la 3.000 de lei; 200 lei – scutiţi de impozit şi contribuţii

Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 de lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări, în urma discuţiilor purtate la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cursul discuţiilor au fost analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023.

“Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023”, se arată în comunicat.

Şeful Executivului a punctat că discuţia cu partenerii sociali a fost necesară pentru se veni cu o soluţie realistă.

“Am considerat necesar să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca, în funcţie de propunerile lor şi de perspectivele bugetare pentru anul viitor, să venim cu o soluţie realistă pentru contextul actual”, a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

La reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, din partea Guvernului au mai participat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

View Comments

  • Nu va reduce evaziunea fiscală și Nu va asigura stabilitatea forței de muncă, iar Statul câștigă Nimic din impozite.
    Exista vreun studiu de impact care sa demonstreze asa ceva?
    Cu asemenea masuri de doi lei un necalificat va incasa un salariu mai mare decat un profesor si multe alte persoane cu studii superioare.
    Ne intoarcem la V.I. Lenin?
    Proletariatul luminos conduce Romania prin alesii sai:Marcel Ciolacu, Nicolaie Ciuca, Florin Cațu, Alde Atila, Gorghiu, Turcan, Burduja etc.
    Exceptionale masuri!😯

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

10 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More