Categories: Fără categorie

Consorţiul Nord Stream 2 promite să finalizeze proiectul în pofida sancţiunilor americane

Companiile care participă la construcţia gazoductului Nord Stream 2 au anunţat sâmbătă că intenţionează să finalizeze, în cel mai scurt timp posibil, acest proiect destinat să crească livrările de gaze naturale ruseşti spre Europa, după ce un important subcontractor a suspendat lucrările de amplasare de conducte ca urmare a sancţiunilor americane, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat vineri legea ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2. Departamentul de Stat urmează să comunice în termen de 60 de zile numele întreprinderilor şi persoanelor care vor intra sub incidenţa acestor sancţiuni.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell).

“Finalizarea acestui proiect este esenţială pentru securitatea aprovizionării energetice a Europei. Noi, împreună cu firmele care susţin acest proiect, vom lucra la finalizarea conductei în cel mai scurt timp posibil” a informat consorţiul Nord Stream 2 AG.

În paralel însă, consorţiul a confirmat că principalul său subcontractor, firma elveţiano-olandeză Allseas a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte. “Allseas a suspendat activităţile de amplasare de conducte până când vor fi clarificate toate aspectele legale tehnice şi de mediu” a precizat Nord Stream 2 AG.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 era preconizată să devină operaţională la finele lui 2019, cu toate acestea numeroase obstacole au împiedicat până acum finalizarea proiectului. Abia la sfârşitul lunii octombrie s-a obţinut acordul din partea guvernului danez ca gazoductul să îi traverseze apele. Acest aspect, alături de sancţiunile SUA, riscă destul de mult întârzierea punerii în funcţiune a gazoductului, prevăzută iniţial pentru sfârşitul acestui an. 

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

37 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

44 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

47 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

49 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

o oră ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More