Green Group s-a dorit a fi un exemplu de sustenabilitate, de când s-a născut, a spus Constantin Damov, președintele companiei, la Romanian Sustainability Forum, organizat de Financial Intelligence.
El a spus: “Reciclăm, practic, 100% din materialul pe care îl utilizăm. Impactul de mediu ar trebui să fie minimal, totuși nu este chiar așa. Orice activitate, chiar și cea de reciclare, lasă urme și acestea vor fi evidențiate, măsurate și penalizate, eventual, de aceste măsurători.
Europa și-a setat un nivel ridicat de ambiție cu privire la sustenabilitate, având la bază entuziasmul politic. Companiile europene resimt presiuni generate de țintele de sustenabilitate, traduse în investiții substanțiale și un angajament asumat, mai pe scurt, noi costuri. Pe de altă parte, companiile din afara Europei nu se confruntă cu aceste schimbări. Această discrepanță creează un dezavantaj competitiv, într-o piață globală, orientată spre profit, în care a fi competitiv înseamnă încă să lucrezi doar pentru binele banilor.
Directiva CSRD spune: Haideți să facem ceva și pentru binele oamenilor! Chestia asta aduce bani sau nu aduce bani? Este greu să rămâi într-o competiție globală cu ambiție locală.
În primul rând, ca să te pregătești pentru aceste raportări de sustenabilitate, îți trebuie o persoană specializată care să ia date din toate zonele companiei și să îi streseze pe ceilalți colegi, care lucrează pentru EBITDA. Începe să apară o lehamite de a da date în interior. Sunt prea multe date, sunt redundante.”
Până astăzi, a fost o raportare de sustenabilitate voluntară, a spus Constantin Damov: „Noi vrem să spunem despre noi tot ce este mai bine, adică să ne lăudăm puțin, dar directiva spune să arătăm și partea negativă. Niciun management n-o să accepte să recunoască că are o problemă, de exemplu, cu epurarea apei, din când în când.
De aceea, auditarea este foarte importantă și am auzit că, astăzi, avem un singur ordin de ministru al Ministrului Finanțelor. Cred că trebuie să abordăm mult mai serios aspectul legislativ, pentru că noi avem nevoie de auditori. Cineva a spus la un moment dat: Doamne ferește să ajungem să avem auditul de ESG făcut de contabili!
Este greu de crezut că cineva care vine cu cunoștințe contabile ne va face un audit complet referitor la emisiile de dioxid de carbon pe Scopul 1, 2 și 3, și este greu de presupus că ne poate analiza din punct de vedere social sau guvernanță. Este clar că acel audit este mult mai complex decât ce pot face auditorii financiari de astăzi.
Din experiența proprie, vă spun că doar pentru E (n.n. mediu) din ESG a trebuit să importăm știință pentru că nu avem în țară; în România nu avem auditori pregătiți. Școala noastră va trebui să facă pasul acesta. Ce vreau să subliniez este că, atât din punct de vedere legislativ, al infrastructurii, cât și al coordonării activităților, va trebui să ne mișcăm bine, altfel, companiile românești vor scădea în atractivitate.”
Potrivit domniei sale, autoritatea care guvernează această raportare de sustenabilitate trebuie bine definită: „Până astăzi, se numea raportare non-financiară. Noi am depus acea raportare anual, chiar și până astăzi, dar știți unde? O depuneam la ANAF, care este o autoritate financiară. Și întrebarea este: a citit cineva acele rapoarte și care au fost concluziile? Dacă nu depuneam până la sfârșitul lunii iunie, primeam o amendă pentru nedepunere. Dar înăuntru, puteam să scriem rețete de prăjituri fără probleme și nu mai plăteam amendă. Deci este timpul să facem, din toată această poveste, ceva care să aibă sens.”
Domnul Damov a explicat de ce este importantă discuția despre sustenabilitate: „Este nevoie să nu consumăm rezervele viitorului astăzi, prin consumul nelimitat. Dacă, în secolul XX, cu cele două războaie mondiale la un loc, s-au consumat 500 miliarde tone de materiale extrase din scoarța terestră ca și materii prime pentru industrie, în ultimii șase ani s-a consumat aceeași cantitate de resurse materiale. Încotro ne îndreptăm? Cred că responsabilitatea este și a guvernelor, și a instituțiilor financiare, dar s-ar putea ca, prin această legislație, țapii ispășitori sa fie companiile. Deci fără o voință politică, s-ar putea să fie doar un joc în care este expusă chiar ideea de Green Deal. În traducere, Green Deal înseamnă afacere verde. Dacă afacerile verzi nu vor funcționa și vor da faliment, principiul de green deal va da faliment.”
Toată această acțiune, vrem sau nu vrem, este aplicabilă companiilor mari, a mai spus Damov: „Toate companiile mari au furnizori mici, IMM-urile, care vor trebui și ele auditate. Cei mari, ca să aibă un raport de sustenabilitate serios, vor trebui să meargă pe tot lanțul.
Dacă nu vom avea metodologie clară de auditare și o instituție abilitată să facă asta, companiile mici pot dispărea din piață! Este foarte greu de crezut ca Big Four să se ducă la cei mici. Astfel, există un pericol care se poate transmite în jos la cei care par în afara pericolului, adică IMM-urile.”
| Știri BVB