Energie

Constantinescu (ANPC): Facturile la energie vor fi mari pentru că aşa evoluează piaţa, nu pentru că furnizorii vor să fure

Facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.

“Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi”, a precizat el, în conferinţa “Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori – ieşirea din criza facturilor”, organizată de Antena 3.

De la finalul anului trecut, ANPC a început o discuţie cu furnizorii.

“Aveam să aflu că mare parte dintre facturile emise greşit deja fuseseră recalculate şi am stabilit să deschidem un canal de comunicare mult mai direct pentru a fi siguri că lucrurile acestea îşi vor urma cursul normal. Am trimis un chestionar prin care adresam operatorilor o sumă de întrebări inclusiv legate de faptul că am vrea să ştim câte facturi au fost emise cu deficienţe, câte au fost corectate pentru că au circulat în piaţă informaţii care păreau contradictorii”, a susţinut Constantinescu.

În opinia sa, este mai puţin importantă, chiar şi pentru consumatorul final, aplicarea unei sancţiuni, indiferent de valoarea acesteia.

“Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi, cum s-a transmis, să transmitem consumatorilor că recalcularea se va face nu doar datorită supravegherii autorităţilor, ANRE şi ANPC, ci în primul rând că nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a subliniat preşedintele ANPC.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că vinovaţi pentru facturile uriaşe sunt furnizorii, pe care i-a numit “hoţi”.

“Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a spus Popescu, pe 11 ianuarie, într-o emisiune la Realitatea Plus

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

2 ore ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

2 ore ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

2 ore ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

2 ore ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More