International

Convorbire între miniştrii Apărării rus şi american pentru a preveni un “risc al escaladării” (Moscova)

Miniştrii Apărării rus şi american au evocat vineri “reducerea riscului unei escaladări” în cursul unei convorbiri telefonice, a anunţat Moscova, la două zile după anunţul făcut de Washington privind desfăşurarea punctuală de rachete cu rază lungă de acţiune în Germania, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În cursul acestei convorbiri între Andrei Belousov şi Lloyd Austin “a fost abordată problema prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii şi a reducerii riscului unei posibile escaladări”, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Convorbirea a avut loc la iniţiativa Rusiei, a precizat sursa citată.

O purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat presei că, în cadrul acestei convorbiri, Austin a subliniat “importanţa menţinerii liniilor de comunicare” cu Moscova în plin conflict în Ucraina şi imediat după summitul NATO de la Washington.

Casa Albă a anunţat miercuri că Statele Unite vor desfăşura în mod punctual, începând din 2026, noi arme în Germania, cu o rază de acţiune mai mare decât sistemele americane poziţionate în prezent în Europa.

Cancelarul german Olaf Scholz a salutat joi această decizie, despre care a spus că “face parte din descurajare” şi “garantează pacea”.

La rândul său, Kremlinul a condamnat această măsură şi a apreciat că indică o revenire la “Războiul Rece”.

Precedentul apel dintre miniştrii Apărării rus şi american datează din 26 iunie. Potrivit Moscovei, Belousov a “subliniat atunci riscul unei noi escaladări” legate de “furnizarea de arme americane” către Kiev.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More